Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

ADR a semnat cele mai scumpe contracte din zona de Vest

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat 15 contracte de finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”.  Valorile financiare nerambursabile acordate întreprinderilor mici şi mijlocii se situează între 240.000  şi 1.437.000 de euro.

În cadrul acestei operaţiuni, în zona de Vest există 27 de  asftfel de contracte aprobate sau aflate pe lista de rezervă, 15 dintre acestea au fost semnate ieri, două se află în curs de contractare, în cazul altor două au renunţat beneficiarii, iar opt dintre ele se află în curs de identificare a sursei de finanţare.
Valoarea totală a celor 15 proiecte este de peste 34 de milioane de euro, dintre care aproximativ 17 milioane de euro reprezintă cifrele finanţării nerambursabile. Valoarea celor mai scumpe dintre acestea se ridică la aproximativ 3 milioane de euro, dintre care  1.437.000 de euro care nu pot fi rambursaţi, la Sat Bătuța şi Pecica. Primul, SYLC CON TRANS SRL,vizează exploatarea şi prelucrarea rocii diabaz, iar cel de al doilea, ARSAT INDUSTRIE SRL, creşterea competivitatii societii prin achiziţia unor utilaje specifice.
Implementarea planurilor creează peste 180 de locuri de muncă în zona Banatului, iar proiectele vizează ridicarea unor noi unităţi de producţie, modernizarea întreprinderilor sau achiziţionarea de tehnologie. Mulţi dintre solicitanţi au aşteptat câţiva ani pentru a primi aprobare.Proiectele au între 11-24 de luni, iar solicitanţii sunt din întreaga zonă vestică, Lugoj, Reşita, Lipova, Arad sau Timişoara, fiind doar câteva dintre ele.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=IAqhbKJyyi0&feature=youtu.be]

foto: Constantin Duma

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore