Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Alin Popoviciu creează tensiuni în PNL, între candidatura pentru CJ Timiș și zvonurile privind Mișcarea Populară

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Alin Popoviciu agită spiritele în PNL Timiș, după ce și-a depus candidatura pentru președinția Consiliului Județean Timiș și în urma zvonurilor apărute că se pregătește să părăsească partidul pentru a se alătura Mișcării Populare. Copreședintele PNL, Dan Popa, susține că deputatul este fidel partidului din care face parte.

„Nimeni nu poate garanta 100%. Pot să garantez 90% că Alin nu pleacă, 95% chiar. De ce? Viața lui politică e aici. Dacă un om care are, așa cum vorbeam, o anumită maturitate în ceea ce face, nu cred că ar mai pleca niciun primar astăzi dacă ar ști prin ce se va trece mai târziu. Vă dați seama că în vâltoarea asta politică din Timiș o mulțime de primari, tre să mai facem o ușă laterală să-i scoatem repede, din diverse partide, sunt pe aici. Poate că și de la noi sunt pe la alții, nu garantăm 100%”, a declarat copreședintele PNL Timiș, Dan Popa.

Cât despre candidatura lui Popoviciu la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, liderul PNL spune că locul său nu este bătut în cuie, chiar dacă se bucură de susținerea lui Vasile Blaga.

„Domnul Popoviciu este membru în BPJ și din punct de vedere al clasamentului, ca activitate parlamentară, e pe primul loc. În campanie se va ocupa de relația cu primarii. (…) Nu am spus că Alin Popoviciu va fi președinte, nici că nu va fi. Va fi președinte cel care, trecând de cele patru tipuri de voturi, va avea asentimentul organizației noastre județene”, a mai completat Dan Popa.

Nicolae Robu, doar cuvinte de laudă la adresa lui Popoviciu

Dacă în urmă cu trei ani se referea la Alin Popoviciu cu apelative precum „josnic”, când cei doi erau în opoziție, acum Nicolae Robu nu are decât cuvinte de laudă la adresa deputatului.

„După ce la congresul de fuziune a celor două partide, eu i-am întins mâna domnului Alin Popoviciu și am făcut o poză atunci și i-am spus: trecutul este trecut, partidele noastre au fuzionat, trebe să dovedim că avem înțelepciunea să contribuim toți membrii celor două partide la a aduce PNL din configurația sa de acum pe prima poziție pe scena politică românească. Să nu ne irosim în dispute mărunte, ci să ne focalizăm pe mizele mari dacă vrem să facem cu adevărat politică. Vă rog să-mi spuneți dacă de atunci ați văzut vreun derapaj al domnului Alin Popoviciu. Eu mă declar mulțumit de prestația pe care domnul Alin Popoviciu a avut-o de atunci și până în prezent. Și în mass-media, și în parlament, și aici în filiala Timiș a PNL. Mai multe nu vreau să spun”, a declarat Nicolae Robu, copreședinte PNL.

Alin Popoviciu este cercetat penal de DNA, într-un dosar ce vizează închirierea ilegală a spațiilor de la Aeroportul Internațional Traian Vuia către firma pe care acesta o conducea împreună cu fostul președinte al CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc.

[responsive_youtube

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore