Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

BC Timișoara, bilanț pozitiv după etapa austriacă a pregătirii. Ce își dorește antrenorul Dragan Petricevic

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

BC Timișoara a încheiat stagiul de pregătire din Austria cu o înfrângere contra campioanei Gussing Knights, în fața căreia a cedat la doar 3 puncte, scor 81-78 (21-20, 18-18, 23-18, 19-22). Chiar dacă nu au putut conta pe Bogdan Popescu și Hristo Nikolov, ușor-accidentați, alb-violeții au condus cu două puncte înaintea intrării în ultimul minut de joc, însă au primit un coș de trei puncte care a răsturnat soarta partidei.

„Avem două accidentări, nu grave, însă am preferat să nu riscăm și i-am trimis pe cei doi acasă. Am o imagine clară asupra echipei: a fost o perioadă cu efort mare, cu antrenamente, jocuri și deplasări, nu lungi, dar totuși deplasări. Și cu Gussing am jucat bine, deși am pierdut”, a declarat Dragan Petricevic.

În ciuda faptului că au până acum un bilanț pozitiv în jocurile de pregătire, cu trei victorii și două înfrângeri, antrenorul lui BC Timișoara a spus că principala țintă este omogenizarea echipei. „Am venit în cantonament cu gândul să jucăm, să lucrăm la omogenitate și am reușit în parte. Avem șapte jucători noi și trebuie să muncim în continuare. Au fost lucruri bune, dar și altele pe care le vom îndrepta în perioada următoare, una cu mai puține meciuri, în care ne vom căuta prospețimea fizică, dar și psihică”, a specificat Dragan Petricevic, potrivit site-ului oficial al lui BC Timișoara.

Luni, 7 septembrie, de la ora 18, BC Timișoara o va întâlni pe Steaua Roșie Belgrad, atunci când va fi prezentat și lotul pentru sezonul 2015-2016.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore