Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

”Cititori pe bicicletă”, cea mai nouă PREMIERĂ națională de la Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Echipa “Verde pentru Biciclete” invita pasionații pedalatului la ”Cititori pe bicicletă”. Evenimentul este o premieră națională, care se speră să devină o inițiativă de urmat la nivel național

Duminică, 6 septembrie 2015, bicicliștii dornici de cunoaștere și de dezvoltare personală, atât din Timișoara cât și din Lugoj, iubitori ai cărților, li se adresează un eveniment în premieră națională. ”Dorința noastră este aceea de a încuraja cititul ca activitate culturală obișnuită în rândul bicicliștilor timișeni, prin oferirea unui cadru plăcut și stimulant și a unor exemple de bună-practică. Dorim să ne implicăm în educarea culturală a unor potențiali și actuali consumatori de carte”, anunță ”Verde pentru Biciclete”.

În Timișoara, întâlnirea bicicliștilor va avea loc începând cu ora 10:00, pe platforma Timco (Calea Circumvalațiunii), urmând ca după o nouă campanie de ”înmatriculare” de biciclete să se plece, la ora 11:00, pe următorul traseu: Platforma Timco – strada Gheorghe Lazăr – bd. Republicii – Gara de Nord – bd. Iuliu Maniu – sens Kaufland – Calea Șagului – bd. Liviu Rebreanu – bd. Dr. Iosif Bulbuca – sens AEM – Calea Stan Vidrighin – str. Ștefan cel Mare – str. Ștefan Octavian Iosif – str. Baba Dochia – str. Andrei Șaguna – Calea Dorobanților – str. Simion Bărnuțiu – bd. Take Ionescu – Punctele Cardinale – Piața Mărăști – str. Gheorghe Dima – Parcul Botanic.

Bicicliștii vor face un popas în Parcul Botanic, unde vor avea loc: lecturi urbane, cu sprijinul Bibliotecii Județene Timiș care va pune la dispoziție cărți pentru bicicliști, o nouă ediție a grupului ”Schimb de cărți Timișoara”, dezbateri și concursuri, recomandări de carte, info-point al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, stand de hidratare cu produse Fresco, donații de cărți de către participanții la eveniment, o primă lecturare de manuscris, a cărui autoare este o tânără scriitoare – Paula Aldescu care a lansat recent campania-provocare #poartaocarte; 3 dintre participanții la prima lecturare de manuscris vor primi câte un exemplar al cărții ”Un vis de o zi” al scriitoarei.

Pe final de eveniment, vor avea loc tombole cu premii care constă în cărți/accesorii pentru citit oferite de către Librăria Cărturești, voucher pentru recondiționarea bicicletei în cadrul Atelierului Bicicle TeMe oferit de către Fundația Bega, vouchere care constau în abonamente full-fitness de o lună oferite de către SmartFit Studio, căni oferite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.

În Lugoj, evenimentul ”Cititori pe Bicicletă” va fi organizat de ”Lugojul Pedalează ”în cadrul pedalării aferente lunii septembrie. Lugojul Pedalează organizează plimbări pe bicicletă în fiecare primă duminică din lună.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore