ANUNȚURI

Societățile comerciale : AVCOZ EDIL S.R.L. , VCN DEVELOPMENT VEST SRL , SPAB CONSTRUCT VEST S.R.L. ,  SPO DEVELOPMENT BUILD INVEST S.R.L. , BAV DEVELOPMENT BUILD S.R.L. , anunță publicul interesat că au obținut autorizațiile de construire cu nr. 168 , respectiv cu nr. 169 din data de 13.03.2024 , emise de Primărie Timișoara, jud. Timiș , privind obiectivul începerii lucrărilor de construcții pentru proiectele ELIZA 2 și ELIZA 3 , imobile de locuințe colective , în regim  P+2E+ER , în Timișoara , pe strada Grigore Alexandrescu , jud Timiș .

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Dacă e iunie, Timişoara are din nou Festivalul European al Spectacolului FEST-FDR

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Organizat de către Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei şi al Consiliului Local al Municipiului Timişoara, cărora, anul acesta, li s-au alăturat Institutul Cultural Român şi UNITER, Festivalul a propus, în premieră pentru ediţia 2014, ca evenimentul să fie prezentat în două perioade diferite, astfel: Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) a avut loc în perioada 14-18 mai, iar Festivalul European al Spectacolului (FEST) se desfăşoară în luna iunie.

FEST se deschide marţi, 10 iunie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Timişoara, cu un spectacol invitat din Franţa: Despre efectul dăunător al tutunului – Concert într-un act de A.P. Cehov, Johann-Sebastian Bach, Luciano Berio, Piotr Ilici Ceaikovski; regia Denis Podalydès; concept de Florianne Bonanni. Fluctuând între muzică şi teatru, între Cehov, Bach, Ceaikovski şi Luciano Berio, în imaginaţia unui celebru creator, Christian Lacroix, spectacolul Despre efectul dăunător al tutunului este un spectacol al metamorfozei, un spectacol al apropierilor şi depărtărilor din noi, un spectacol al fascinării prin cuvânt şi prin sunet. FEST se va închide marţi, 17 iunie, fiind marcat de întâlnirea cu un spectacol – eveniment: Întoarcerea acasă de Harold Pinter, în regia unuia dintre monştrii sacri ai regiei europene a secolului XX – Peter Stein, spectacol prezentat de Teatro Metastasio Stabile della Toscana. Organizatorii şi-au propus anul acesta să ofere publicului şansa unor mari întâlniri teatrale. Astfel, cu ajutorul partenerilor de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, în deschiderea şi închiderea FEST, vor fi aduse şi la Timişoara două spectacole de prim rang.

În serile următoare, spectatorii vor putea bucura de spectacole în aer liber, reprezentaţii de teatru-dans, concerte, lansări de carte şi alte evenimente. Sunt de neratat spectacolele: Şaraiman, un spectacol de dans contemporan şi stand-up comedy, un concept marca Răzvan Mazilu; Do Do Land, după o idee de Lewis Carroll, Grupo Puja!, Spania (Outdoor); D’ale noastre, coregrafia Gigi Căciuleanu; Hai Iu Iu nu Hey You You, concert remix-uri Maria Tănase, regia Radu Afrim; Parallel de Ferenc Sinkó, regia Ferenc Sinkó şi Leta Popescu; Lazurd, regia Inés Boza, Spania (Outdoor); Geografia inutil de Peca Ştefan, regia Pedro Bennaton, Brazilia; Beznă de mină de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén; Ulro de Zdzisław Górski, regia Zdzisław Górski, Polonia; Pilgrimage de Zdzisław Górski, regia Zdzisław Górski, Polonia (Outdoor); Zic Zac de Andrea Gavriliu, regia Andrea Gavriliu; şi concertele: Demlazz – Ze Murnau; Muzica Teatrului Next Generation – Tibor Cári & The Theatre Fleas Orchestra; Exit Oz. Nu în ultimul rând, porţile Teatrului Naţional se vor deschide pentru expoziţia dedicată pictorului şi scenografului George Löwendal Timişoara, O „Ţară a surâsului” şi a triumfului pentru George Löwendal, găzduită în Holul cu Coloane al Teatrului.

Aşadar, Teatrul Naţional din Timişoara vă propune o săptămână a spectacolului total, precum şi o fascinantă întâlnire a teatrului cu muzica şi cu dansul, o întâlnire la care participă artişti din Franţa, Spania, Brazilia, Polonia, Italia. Teatru, spectacole în aer liber, muzică, dans, expoziţii – FEST-FDR şi-a propus să creeze evenimente pentru toate gusturile, un caleidoscop artistic de excepţie. FEST-FDR este cu adevărat un festival al artelor, un catalizator cultural important, demn de un oraş care doreşte să devină Capitală Europeană a Culturii.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore