Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Elevii concep proiecte care ar putea fi implementate de Primăria Timișoara! Cum poți participa la ”Timișoara Creativă”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Competiția presupune elaborarea, în echipă, a unui eseu în limba română prin care va fi propusă o soluție de valorificare și dezvoltare într-un mod creativ și inovativ a unei resurse publice a orașului. Obiectivul principal al competiției este de a stimula spiritul civic în rândurile elevilor de liceu și încurajarea acestora de a aduce contribuții antreprenoriale în societatea românească.

”Avem nevoie de cât mai mulți tineri creativi și inovativi pentru a produce o schimbare profundă în comunitate. Ne-am propus să îi ajutăm încă de la liceu în a-și identifica adevăratul potențial, în a învăța să gândească dincolo de granițele clasice ale creației. În plus, prin acest concurs ne dorim să le dezvoltăm și spiritul competițional”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Program concurs:
– până pe data de 30 aprilie 2015: etapa de înscrieri;
– 1 mai 2015: publicarea eseurilor pe pagina web a Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor;
– în perioada 2-10 mai 2015: promovarea proiectelor în cadrul comunității. În această perioadă, echipele își vor prezenta propunerile în Piața Operei, urmărind obținerea de voturi de susținere;
– 11 mai 2015 – prezentarea publică a eseurilor. Echipele vor fi invitate la sediul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor pentru prezentarea proiectelor în fața comisiei de evaluare. Clasamentul final va fi anunțat după finalizarea prezentărilor.

Premii pe echipe:
o Echipa ocupantă a locului I – 2.000 lei;
o Echipa ocupantă a locului II – 1.500 lei;
o Echipa ocupantă a locului III – 1.000 lei;
o Toți elevii participanți – curs gratuit de antreprenoriat, acreditat, organizat de FEAA, UVT.

Proiectele câștigătoare sunt deschise pentru a fi implementate în Timișoara de antreprenori locali, în colaborare cu Primăria Municipiului. Mai multe detalii cu privire la structura eseului și la modul de evaluare pot fi găsite AICI.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore