Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Grindeanu îi dă o palmă primarului Nicolae Robu: „E duplicitar. S-a înfrăţit cu consilierii PDL”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Membrii PSD din Consiliul Local au adus pe ordinea de zi o propunere de gratuitate RATT pentru cadrele nedidactice – femei de serviciu, îngrijitori sau paznici – aproximativ 350 de persoane, prin intermediul unui sindicat. Hotărârea ar fi scos din bugetul local aproximativ 20.000 de lei lunar, însă consilierii locali nu au fost de acord cu propunerea social-democraţilor, motiv pentru care, aceştia, prin vocea lui Sorin Grindeanu au sărit ca arşi, direct la gâtul primarului Robu.

„Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Timişoara, care a avut loc astăzi, a scos din nou, dacă mai era cazul, la iveală duplicitatea domnului primar Nicolae Robu. După ce în urmă cu câteva luni susţinea cu toată puterea introducerea transportului public gratuit, astăzi Nicolae Robu s-a înfrăţit cu consilierii PDL şi a dat o palmă câtorva sute de timişoreni care activează în sistemul de învăţământ.

Mai exact, este vorba despre o iniţiativa grupului de consilieri PSD care a solicitat Consiliului Local să ofere un sprijin câtorva sute de persoane, personal nedidactic, al căror venit reprezintă salariul minim pe economie. Brusc, de la un transport public gratuit pentru toţi cetăţenii Timişoarei, atitudinea edilului şef al oraşului s-a schimbat radical şi a reuşit, cu ajutorul consilierilor PDL, să blocheze un proiect care se delimitează de latura politicp şi care venea strict în ajutorul unor timişoreni.

Nicolae Robu trebuie să ştie, însă, că demersul grupului de consilieri PSD nu se va opri aici. Vom face toate eforturile necesare pentru ca proiectul nostru să treacă, indiferent de răutatea cu care este tratat de Nicolae Robu şi noii săi prieteni” a explicat Sorin Grindeanu, prin intermediul unui comunicat.

Oare pesediştilor le place să fie Gică-contra când e vorba despre Nicolae Robu, sau le place pur şi simplu să nu vadă discriminarea flagrantă pe care o propun în Consiliul Local, întrucât sunt mii de timişoreni în acest oraş care au venituri identice cu a celor menţionaţi de ei în proiectul de hotărâre?

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore