Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Lucrare de mântuială la malurile Begăi? Ștefan Sandu, PDL: „Mi-e rușine! Arată ca o pistă de atletism”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Proiectul reamenajării trotuarelor de pe malurile Begăi capătă contur. În ultimele zile, timișorenii au putut observa că o parte din lucrarea finanțată pe bani europeni a avansat până în punctul în care muncitorii au turnat asfalt în două culori pentru a delimita zona pietonală de cea pentru bicicliști.

Mândru, Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a postat imagini pe Facebook și a cerut părerea timișorenilor. Likeurile nu au întârziat să apară, dar, în aceeași măsură s-au ivit și nelămuririle. „Care este banda pentru bicicliști și care este zona pietonală?”, „De ce sunt așa de înguste trotuarele și pistele, bicicletele vor fi un pericol pentru pietoni!”, „Banda pentru biciclete nu ar trebui să fie pe mijloc, trecătorii și cei care pedalează se vor încurca reciproc”, au fost câteva din constatările sau întrebările puse de comentatorii de pe pagina personală a edilului.

Și într-adevăr, lucrarea este ciudată. Benzile sunt foarte înguste, pietonii nu pot circula la braț, pe o singură pistă, iar bicicliștii se confruntă cu aceeași problemă. Mai mult, nu există delimitări fizice între benzi, pentru a împiedica producerea de accidente.

Mai mult, nu doar timișorenii de rând și-au exprimat îndoiala cu privire la calitatea lucrării. Ștefan Sandu, consilier local PDL, a postat o imgine cu pistele de bicicliști și trotuarele de pe malul Begăi împreună cu următorul mesaj: Am făcut poza. Apoi am tot privit-o. De aproape, de departe, dintr-o parte. Cu toată bunavoința concluzia a rămas aceași: MI-E RUSINE !!! Dalele alea nenorocite, ceaușiste sau cum vreți să le spuneți, 50×50 din beton, cu iarbă în rosturi dădeau o atmosferă mult mai intimă și caldă decât această imagine de pistă de atletism.”

Lucrările pentru reabilitarea malurilor Begăi au fost demarate în 2013.Termenul de finalizare este stabilit pentru vara anului 2015, dată la care ne ne vom putea plimba pe malurile Begăi cu bicicletele sau la pas.. Proiectul cuprinde refacerea trotuarelor, amenajarea de piste de biciclete pe ambele maluri, și amplasarea de mobilier urban: 400 de bănci, coșuri de gunoi, gradene, mese de șah și 70 de șezlonguri, Mai mult, municipalitatea urmează să mai amenajeze 6 fântâni, stații de închiriere biciclete și punți de acces, 2 rampe și platforme pentru intervenții de urgență pe canal. Valoarea totală a investiției este de 51,6 milioane de lei, din care 30 de milioane de lei sunt bani europeni.

Foto:Facebook/Ștefan Sandu

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

  1. ete nah!dupa razboi….:)))ce are ca e pe mijloc?oricum.toate babele(apropos de dalele ceausiste),is la promenade toata ziua si imping la biciclisti de pe pista amenajata pt ei…las sa fie pe mijloc ca si asa pe margine n ai loc de pitoni care oricum circula tot pe banda de biciclisti.nah,uite marea belea a anului 2014 cand basesesti fac rahaturi noi nu avem.loc de pista de pe mijloc:))))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore