Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Lucrările la sistemul de canalizare din Timișoara, încurcă traseul unei importante linii de autobuz! Vezi care este aceasta

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Executarea lucrărilor de canalizare între Bulevardul L. Rebreanu şi strada Bujorilor, care sunt estimate să dureze până la mijlocul lunii noiembrie, fac imposibilă păstrarea actualului traseu pentru autobuzele care circulă pe linia 32, la Timișoara.

Astfel, Regia Autonomă de Transport Timișoara (RATT) a modificat traseul liniei 32, începând de astăzi. Traseul spre Gara de Sud este pe bvd. L. Rebreanu – Calea Şagului – str. Ana Ipătescu – str. Chişodei – str. Cercului – str. Bujorilor – str. Islaz – str. Steaua. Iar din 24 octombrie linia 32 va circula şi pe strada E. Zola până la Gara de Sud. Returul spre Piaţa Mocioni se face pe traseul deviat până la bvd. Brâncoveanu de unde autobuzele 32 reintră pe traseu.

Astfel, se anulează staţiile cuprinse între strada Muzicescu şi strada Chişodei.

Pe tronsonul deviat înspre Gara de Sud autobuzele 32 opresc în următoarele staţii: pe bvd. L. Rebreanu după intersecţia cu bvd. C. Brâncoveanu, în staţia autobuzului 33 pe Calea Şagului la Profi, pe Ana Ipătescu, la intersecţia între străzile Islaz și Chişodei, la intersecţia străzilor Chişodei cu E. Zola, apoi în staţia Prefatim, Bujorilor şi Gara de Sud. La întoarcere de la Gara de Sud spre Piaţa Mocioni (Sinaia) autobuzele de pe linia 32 vor opri în staţiile: Bujorilor, Prefatim, Chişodei cu E. Zola, Islaz cu Chişodei, Veteranilor (staţie comună cu linia 33, E1, E33, 33 barat) apoi în toate staţiile de pe traseul cunoscut.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore