Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

MAI interzice intrarea în țară a membrilor formațiunii extremiste maghiare Jobbik

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Ieri, Poliția Română a anunțat că 1000 de polițiști vor fi mobilizați pentru a asigura liniștea și ordinea publică în cadrul evenimentelor ce au loc în 56 de locații din România, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Tot vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunțat că se începe dispunerea unor măsuri luate pentru a nu permite intrarea în țară a membrilor formațiunilor maghiare, inclusiv Jobbik.

Conform Mediafax, MAI a solicitat declararea anumitor cetățeni unguri ca indezirabili: „În urma activităţii de evaluare a riscului la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale ale legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea preîntâmpinării unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, au fost instituite măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei competente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetăţeni ungari, care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik”, a declarat purtătoarea de cuvânt MAI, Monica Dajbog.

Kisgyorgy Levente, candidat al formațiunii Jobbik, din Târgul Mureș, a declarat că măsurile dispuse de MAI sunt neconforme cu „legile UE”, și că așteaptă reacția filialei Jobbik din Ungaria.

Marți, președintele Traian Băsescu a explicat că a cerut Parlamentului și Guvernului să ia măsuri pentru a interzice prezența în România a tuturor membrilor partidului Jobbik, pe care l-a numit partid „extremist”,  și le-a transmis un mesaj și politicienilor maghiari, cărora le-a atras atenția că vor fi expulzați de pe teritoriul României, „dacă nu respectă legile și Constituția”.

Kisgyorgy Levente a apreciat că întreg scandalul creat de măsurile impuse de MAI nu sunt în detrimentul partidului Jobbik: „ne-au contactat în ultimele zile, din Ardeal şi Ungaria, foarte mulţi simpatizanţi, oameni care ne compătimesc. Eu zic că în urma acestuia pierde Fidesz (formaţiunea la putere în Ungaria – n.r.) şi poate pierde şi Guvernul român, dacă ajunge Jobbik la putere, chiar şi în 2018, şi Vona prim-ministru.”

sursa foto:m.ziare.com

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore