Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Manelele dăunează grav sănătății! Tudor Stoiți, din club pe patul de SPITAL, cu multiple FRACTURI!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a izbucnit un scandal în urma căruia 4 persoane ar fi fost agresate fizic. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce duminică, 5 iulie 2015,, în jurul orei 4:30, au depistat o altercație în fața Complexului Dracula situat pe bulevardul Take Ionescu, vis-a-vis de sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În altercație au fost depistați 9 tineri cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani.

Cinci persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar alte 4 au fost preluate de către personalul medical pentru acordarea îngrijirilor necesare. ”Din primele cercetări s-a stabilit că cei 9 tineri s-au aflat într-un local, unde ar fi consumat băuturi alcoolice, iar când ar fi părăsit localul ar fi provocat și participat la scandal. În cauză polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Precizăm faptul că, în funcție de diagnosticul stabilit de medici, numărul de zile de îngrijiri medicale, în cazul celor patru persoane agresate, încadrarea juridică a faptelor se poate schimba”, ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Scandalul ar fi pornit de fapt într-un club de manele din incinta complexului de pe bulevardul Take Ionescu, acolo unde o ”tabără” ar fi dat buzna peste cea de-a doua tabără, aceștia din urmă aflându-se la o masă, la care se afla Stoiți și chiar și un polițist de frontieră. Scandalagii au intrat în bar unde au început să-i ia la pumni și picioare pe cei care erau la masă cu Stoiți, iar unuia dintre cei ”veniți” la scandal i-ar fi căzut o macetă din ”dotare”, pe care Stoiți a luat-o de pe jos și a început s-o fluture prin fața agresorilor. În încercarea de a ieși din local, cei nouă s-au luat la pumni și picioare, ba chiar s-au lovit cu sticle. Mai mult decât atât, agresorii au tăbărât pe Stoiți și pe Adrian Taloș, pe care i-au călcat în picioare, cei doi fiind bătuți cu bâte și tăiați cu maceta. Printre cei implicați în scandal se mai găsesc Ionuț Spânu, Claudiu Cionvică și Bogdan Luca și ei fiind răniți în altercație.

După ce a ajuns la spital, medicii au constatat că Stoiți nu mai are dinți în gură, iar maxilarul i-a fost rupt în patru locuri, acesta necesitând o intervenție chirurgicală programată mâine dimineață. Pe lângă polițiștii din cadrul IPJ Timiș, a fost nevoie de ”ajutorul” mascaților, jandarmeriei și chiar a polițișilor locali, care au ajutat la prinderea unor persoane implicate în scandal. Echipajele forțelor de ordine au fost solicitate și la Spitalul Municipal, acolo unde au fost transportate cele două victime, totul după ce curtea unității medicale s-a ”populat” cu câțiva dintre ”susținătorii” bătăușilor.

Nu a scăpat nebătut nici polițistul de frontieră care se afla la masă cu ”victimele”, acesta scăpând cu răni ușoare, deoarece a reușit să fugă din local și mai apoi de la locul altercației. ”Colegul nostru a fost primul care a sunat la 112. El este în concediu de odihnă și a venit de la o nuntă”, ne-a declarat Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție de Frontieră Timiș.

În curtea Spitalului Municipal Timişoara și-a făcut apariția și Ciprian Dăscălescu, unul dintre martorii pricipali într-un dosar în care este implicat și Sorin Udrea. Dăscălescu, achitat în dosarul împuşcăturilor de la stadion, deși nu a avut nicio legătură cu altercaţia de dimineaţă, acuză o parte dintre polițiștii din Timișoara că nu-și fac datoria și vor să-i scăpe basma curată pe unii dintre agresorii scandalului de duminică dimineața, dar și pe alții cărora oamenii legii le-ar ”ține spatele”.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore