Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Pictorii mănăstirilor bucovinene, inspirație pentru săpunuri moderne

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
O familie băimăreană readuce săpunul Cheia la valorile sale tradiţionale, preluând şi prelucrând reţete străvechi, cărora le-a adăugat inovația contemporană.
„Anul acesta s-au împlinit 130 de ani de când au fost fabricate la Galaţi primele săpunuri Cheia, a explicat dl. Alin Laslo, director al companiei Dakidakodea.

Am repornit producţia în anul 2012, după preluarea mărcii, iar săpunurile noastre sunt realizate integral din ingrediente naturale, prelucrate manual, fără steril”.
Produsele au caracteristicile nonalergenice și hidratante ale săpunurilor fără parabeni, fabricate la rece, care respectă filozofia Handcrafted Soap & Cosmetic Guild, breasla specifică din SUA, din care Cheia face parte din 2010.

Rețete de sute de ani pentru profesionşti

„Am observat că profesioniştii, şi nu numai, în make-up au probleme atunci când trebuie să îşi curăţe pensulele de pigmenţi şi grăsimi, să le igienizeze dar şi să le prelungească timpul de utilizare, observa dl. Laslo. De aceea, am creat Cheia Brush Care Kit, pentru care am studiat şi prelucrat o reţetă străveche pe care o foloseau pictorii bisericilor şi mănăstirilor ortodoxe din Bucovina pentru a-şi curăţa pensulele, care conţinea ingrediente precum boraxul, bicarbonatul și uleiul de ricin”.

Trusa mai conţine un balsam solid cu rol de tratament antistatic (format solid unic pe plan mondial) și un covoraș siliconic pe care se freacă pensulele în actul de curățare-tratare, adunate toate într-un format extrem de original, practic și funcțional.
Funcția de curățare și tratare este completată cu cea de atragere a pigmentului și de cea de hrănire a firelor de păr naturale în vederea prelungirii vieții pensulelor de cel puţin cinci ori, permiţând, de asemenea, utilizarea ei pe mai multe culori.

Datorită rețetelor fără steril, consumurile de mentenanță sunt de sub 1 gram pe 10 pensule, indiferent de dimensiunile acestora. Astfel, raportat la valoarea unui machiaj de calitate, costul este de circa cinci bani pentru zece pensule curăţate.
Aceasta face din Cheia Brush Care Kit un accesoriu necesar pentru toţi profesioniştii din make-up, prin plusul de valoare adus colecţiei de pensule, care induce respect spre client prin garanţia utilizării unei pensule curate şi dedicate.

Cheia Brush Care Kit, o marcă comunitară europeană

„Dorinţa noastră este de a face din Cheia Brush Care Kit un produs de referinţă, a declarat dl Laslo. De aceea, am solicitat la Oficiul Pentru Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene înregistrarea denumirii Brush Care Kit ca marcă comunitară. Între timp, am lansat o campanie internaţională, sub sloganul «Keep it simple, keep it natural, keep your brushes clean&soft!», care ne va permite să creştem exportul produselor Cheia”.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore