Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Poliţia Locală Timişoara a amendat „handicapaţii” din parcările destinate pesoanelor cu dizabilităţi FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Marţi seara, în jurul orei 20:00, o persoană a semnalat telefonic faptul că în parcarea Spitalului Judeţean din Timişoara, pe locurile destinate persoanelor cu handicap erau parcate autovehicule fără a avea acest drept.

Poliţiştii locali s-au deplasat la faţa locului unde au depistat două autoturisme parcate pe locurile semnalizate corespunzător ca fiind destinate persoanelor cu handicap. Celor în cauză le-au fost întocmite procese verbale de constatare a contravenţiei. În aceste situaţii sancţiunile prevăzute de HCL 371/2007 modificată sunt între 500 şi 1.000 de lei.

Un alt aspect semnalat în situaţii numeroase de cetăţeni este cel legat de staţionarea autovehiculelor în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice, precum şi curţi, garaje etc, faptă prevăzută de OUG 195/2002. Poliţia Locală acţionează pe domeniul public, aplicând sancţiunile prevăzute de Codul Rutier, mai exact între 340 şi 425 de lei şi trei puncte penalizare la permis. Pentru ridicarea autovehiculelor care blochează se apelează Poliţia Rutieră şi Administraţia Domeniului Public (ADP).

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore