Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Poliția Rutieră a ”periat” din nou județul Timiș. Urmărire pe ULIȚELE Sânmartin-ului Sârbesc FOTO/VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Joi, 28 august 2014, poliţiştii Biroului Rutier Timişoara, sprijiniţi de cei de la ordine publică, au desfăşurat activităţi în mediul rural, în scopul prevenirii accidentelor rutiere şi impunerii respectării regulilor de circulaţie în rândul tuturor participanţilor la trafic. Razia angajaților IPJ Timiș a fost organizată între orele 16:00-24:00, poliţiştii deplasându-se pe raza localităţilor Şag, Parţa, Peciu Nou, Sânmartinu Sârbesc, Giulvăz, Foeni, Ivanda, Utvin, Sânmihaiu Român şi Sânmihaiu German, unde au acţionat pentru depistarea conducătorilor de vehicule care nu respectă normele rutiere.

Bilanțul raziei este unul destul de ”stufos”, poliţiştii întocmind 16 dosare penale, conducătorilor de vehicule depistaţi fără permise de conducere sau la volanul unor vehicule neînmatriculate. De asemenea, au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.600 de lei. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 3 permise de conducere şi retrase 5 certificate de înmatriculare.

Câteva exemple negative, surprinse și de reporterul Vocea Timișului, s-au lăsat cu dosar penal. Primul caz a avut loc în jurul orei 17:30, când, o femeie de 36 de ani a fost depistată de poliţişti în timp ce se deplasa cu un moped neînmatriculat, pe raza localităţii Peciu Nou. Femeia nu avea nici permis de conducere.. Un alt caz este cel al unui bărbat de 48 de ani, care a fost depistat în timp ce conducea un tractor pe raza localităţii Beregsău Mare, fără a poseda permis de conducere. Mai spre seară, la ora 20:40, poliţiştii au depistat încă un bărbat de, 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe raza localităţii Sânmihaiu German. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.

Un caz aparte este cel care apare în imaginile de mai jos, în care doi tineri aflați pe o motocicletă de teren (cross), nu au oprit la semnalele polițiștilor, iar oamenii legii au pornit în urmărirea celor doi pe ulițele localității Sânmartinu Sârbesc. Întrucât străzile de acolo sunt în lucrul, iar pe ele sunt nenumărate utilaje, tinerii aflați pe motocicletă au fost la doar câțiva centimetri de un accident grav, aceștia trecând, cu polițiștii pe urmele lor, la numai câțiva milimetri de lama unui autogreder care lucra pe una dintre străzi, oamenii legii fiind nevoiți să întrerupă urmărirea, întrucât autospeciala nu avea loc pe lângă utilaj. Totuși, polițiștii au identificat suspecții, aceștia urmând a fi trași la răspundere pentru fapta lor.

[responsive_youtube

[responsive_youtube

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore