Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Razie cu peste 300 de poliţişti în toată Timişoara. Striptease-ul şi masajul erotic, luate la bani mărunţi de oamenii legii

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

La data de 04 aprilie a.c., peste 300 de poliţiştii au întreprins, pe raza județului Timiş, măsuri pentru asigurarea ordinii publice și a siguranţei civice. La acțiune au participat efectivele de poliţie de ordine publică, rutieră, investigarea fraudelor, investigaţii criminale, intervenţie rapidă, poliţie transporturi, subofiţeri jandarmi, precum şi  reprezentanţi ai I.T.M., O.P.C., A.N.A.F. şi D.S.V.S.A.

Agenții au acţionat pentru prevenirea şi diminuarea infracțiunilor în domeniul comercializării băuturilor alcoolice, tutunului şi produselor din tutun, protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, documentarea activităţii infracţionale a grupărilor nestructurate, verificarea legalităţii transportului rutier de mărfuri şi persoane.

Astfel, au fost controlate 53 de unităţi comerciale, iar vizate au fost în mod deosebit cluburile de noapte și saloanele de masaj erotic. În plus, au fost verificate aproape 300 de autovehicule. În total au fost constatate 19 infracţiuni şi aplicate 353 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 100.000 de lei. Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 18.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 16 permise de conducere şi retrase 6 certificate de înmatriculare.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore