Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Reorganizare în filialele PSD Timiș. Urmează alegeri

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

PSD Timiș se reorganizează. Social-democrații vor realiza o analiză pe baza rezultatelor alegerilor locale. Aceasta va cântări și în selectarea candidaților pentru parlamentare. Primul nume anunțat, care va deschide lista social-democraților pentru alegerile parlamentare, este Călin Dobra.

Liderul PSD Timiș, Sorin Grindeanu, a anunțat că la nivelul partidului se va constitui o comisie care va analiza rezultatele obținute în urma alegerilor locale de fiecare filială în parte. Aceasta ar putea aduce schimbări la nivelul conducerii. Cert este că la Timișoara vor fi organizate alegeri interne pentru desemnarea liderului organizației.

„Fiecare organizație din cele 99 din Timiș va intra într-o analiză internă pe care o vom face până în septembrie. Echipa care se va ocupa de asta este coordonată de Călin Dobra, președinte executiv, urmând ca până la 1 septembrie să facem și alegeri acolo unde e cazul, de exemplu la filiala din Timișoara. Florin Bîrsășteanu e președinte interimar acum și, din punctul meu de vedere, la organizația din Timișoara, deși am avut scor bun, de aproape 30 la sută, este mai mult de lucru ca și analiză internă deoarece au fost discrepanțe între cartiere ca număr de voturi. Nu este singurul caz, se va hotărî unde vor fi organizate alegeri, unde înlocuim”, a declarat Sorin Grindeanu, președinte PSD Timișoara.

Analiza va cântâri și în selectarea candidaților pentru parlamentare. Primul nume anunțat, care va deschide lista PSD, este cel al lui Călin Dobra. Inițial, Dobra a fost luat în considerare pentru un post de vicepreședinte, dar în urma alianțelor încheiate pentru crearea unei majorități acesta a fost ocupat de PMP, prin Roxana Iliescu și de ALDE, prin Traian Stancu.

„Îmi doream mult ca Dobra Călin să fie alături de mine în conducerea Consiliului Județean Timiș, dar nu s-a putut. Îmi doresc ca el să fie pe listele PSD pentru Camera Deputaților, chiar să înceapă lista cu Călin, având în vedere tot ce a făcut ca președinte de consiliu județean, modul cum a gestionat campania electorală, un mod exemplar. Dacă el își dorește, aceasta e singura sugestie pe care am făcut-o Comitetului Executiv Județean”, a declarat președintele PSD.

Cei care vor accede pe listele de parlamentari ai PSD vor trece printr-o analiză internă în partid. Călin Dobra a acceptat propunerea colegului său de partid de a candida. De asemenea, el va conduce comisia internă care va analiza candidații la alegerile din toamnă.

Călin Dobra a confirmat candidatura sa pentru alegerile parlamentare.

[responsive_youtube

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore