Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Robu: „NU amnistiei și grațierii, NU campaniei de decredibilizare a instituțiilor judiciare!”. Ce deputat de Timiş nu a citit legea propusă de PSD

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Un NU răspicat Legii amnistiei şi graţierii – asta spune primarul Timişoarei, Nicolae Robu, pe Facebook. Acesta a postat un text prin care explică de ce crede că adoptarea actului normativ dorit de PSD este un gest de iresponsabilitate.

„Devoalarea, demonstrarea vinovăției și pedepsirea în ultimii ani a unor indivizi sus-puși -în politică, în diverse instituții ale statului sau administrației publice locale sau în mediul de afaceri, deopotrivă-, indivizi care s-au crezut de neatins și au și fost percepuți ca atare, dincolo de faptul că au reprezentat un act de dreptate în sine, au contribuit din plin la descurajarea atât a marilor fărădelegi, cât și a celor mărunte, prin frica indusă în cei cu aplecare înspre așa ceva.
A se veni, acum, cu amnistierea și grațierea unor indivizi care au sfidat legea și pe cei din jur reprezintă un rău de dimensiuni incomensurabile, un adevărat atentat la sănătatea societății românești. Pe de altă parte, campania de decredibilizare a justiției dusă cu atâta osârdie de PSD și acoliții săi, de la câștigarea alegerilor până în prezent, ca suport pentru amnistie și grațiere, este un act de iresponsabilitate, pur și simplu. Existența unor erori în actul judiciar -așa cum, pentru că nimic nu e perfect, există, inevitabil și în cel ingineresc, medical, educațional, de business etc.- nu trebuie folosită pentru a anatemiza sistemul în ansamblul său și pe cei ce-l servesc, în bloc, ci, dimpotrivă, la intervenții corective punctuale și, unde este cazul de sistem, care să restrângă posibilitățile de a se greși. Așadar, NU amnistiei și grațierii, NU campaniei de decredibilizare a instituțiilor judiciare!”
, a transmis edilul timişorean.

Mult mai temperat în discurs s-a dovedit a fi deputatul ALDE Timiş, Marian Cucşa, care nu a dorit să facă aprecieri asupra actului normativ atât de dezbătut în ultimele zile, motivând că „putem să ne spunem doar punctele de vedere sau să comentăm pentru că personal nu am văzut încă proiectul de lege. Așteptăm să vedem care este punctul de vedere al organelor abilitate să ne spună care este varianta ideală în acest caz. Nu pot să vă spun care este punctul meu de vedere în acest caz. Știți cum e, sunt foarte multe probleme și în închisori pentru că primim de la Uniunea Europeană notificări că sunt condiții care încalcă drepturile omului în închisori. Trebuie găsită o soluție pentru rezolvarea acestor probleme și nu putem să facem niciun pas până nu primim punctul de vedere al organelor judiciare. Așteptăm să avem punctul de vedere al CSM. Dacă CSM spune că nu, e o discuție o ulterioară în funcție de ce presupune proiectul de lege. Domnul Tăriceanu este în momentul de față președintele Senatului și nu se pune problema să se aplice în cazul lui”.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore