Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Țara lu’ Papură Vodă

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Pur și simplu, în ciuda tuturor eforturilor, România nu se regăsește. Din contră, se afundă tot mai tare, în principal datorită scandalurilor de corupție. La cum lucrează DNA, în tandem cu alte instutuții ale statului, ai impresia, pe zi ce trece, că în ultimii 20 de ani, România a fost subjugată de corupție. Practic, o țară sufocată de un sindicat de crimă organizată, care a deservit, până nu demult, nevoile a circa 300 de familii bogate.

Când lucrurile au început să se miște, iar procurorii au ajuns în vârful piramidei politice, anchetând, arestând sau ridicând, chiar și din plină stradă, miniștri, politicieni de anvergură și oameni de afaceri intangibili, până la acel moment, parlamentarii au început să se agite și să urle, ca din gură de șarpe, că prea multă Justiție strică! Ba că nu e normal ca DNA să fie stat în stat, ba că Serviciile Secrete sunt scăpate de sub control și au prea multă putere, ba că sunt prea multe telefoane ascultate și interceptări și câte și mai câte. Dintr-o dată, în mintea deputaților și senatorilor a încolțit idee ca…Justiția are probleme! Deși, înainte ca DNA să renască și să sară la beregata ”rechinilor”, parlamentarii își rupeau cămașa de pe piept și se luau la trântă cu toți cei care îndrăzneau și să sugereze doar că, în România, Justiția nu este independentă sau că aceasta acționează la comandă politică! S-a văzut din raportul european de monitorizare pe Justiție (MCV), publicat în urmă cu circa 2 săptămâni, că Justiția este pe drumul cel bun, iar cea care pune frâne arestărilor, ori de câte ori poate, este clasa politică, care se opune ridicărilor de imunitate. Și de aici, intervine teama: teama decapitării întregii clase politice, care colcăie de corupți, traficanți de influență, spăgari și milionari în euro din contracte și comisioane cu statul român!

Până la urmă, dosarul ”Microsoft” a reprezentat o piatră de temelie pentru DNA. Un studiu scoală, din care toată România a învățat, citind rechizitorii și stenograme, că în spațiul danubiano-carpato-pontic nu există Putere și Opoziție, ci doar interese TRANSPARTINICE. Banul circulă cu gențile de la un partid la altul, indiferent de cine e la ciolan, ca pe vremea transhumanției! Fără nicio jenă! Și atunci, când cineva are curajul să strige ”stop joc”, intervin circurile și scandalurile, dezvălurile și exclusivitățile, ratinguri si prime-time! Deci nu e de mirare că, ultimul ”candidat” DNA, ieșit la rampă cu ”dezvăluri de senzație”, acum la spartul târgului, când toți protagoniștii s-au autodenunțat, deja, este deputatul Elena Udrea. Ce ar fi putut doamna sa spună nou, în spețele în care este suspectă și urmărită penal, atâta timp cât toți ceilalți ”tovarăși de suferință”, reținuți în ture, au scris tot cu mult timp în urmă?!? De ce a tăcut până acum și s-a jurat, de mai bine de un an încoace, că nu are treabă nici cu dosarul ”Microsoft” și nici cu ”Gala Bute”? Elena Udrea s-a jurat pe roșu chiar și în clipa în care, fostul său soț, celebrul Dorin Cocoș, a fost reținut pentru luare de mită de milioane de euro. Rețiut e și acum, după trei luni! Nu mai spun că fiul vitreg al Elenei Udrea e în aceeași situație! Așa, dacă e, în ciuda tuturor evidențelor, doamna Udrea era, în familia Cocoș, un soi de casnică și menajeră, care nu a știut nimic, nu a văzut nimic, nu a auzit nimic, nu a pipăit nimic…

Sincer, nici nu mă interesează dacă ”denunțul” făcut de Elena Udrea, atât la DNA cât și public, împotriva generalului Coldea de la SRI, este făcut doar de dragul de a beneficia de prevederile și ”facilitățile” noului Cod Penal, care are o serie de ”inlesniri”, în zile (ne)lucrătoare, în ceea ce privește anii grei de pușcărie, în situațiile speciale ale unui denunț, care vizează o faptă de corupție! Așa cum nu mă interesează nici dacă acuzațiile Elenei Udrea sunt adevărate sau nu, întrucât sunt instituții abilitate ale statului roman, care trebuie și sunt obligate să le infirme sau să le confirme!

Ce mă interesează mai mult este: când a fost bună Justiția pentru decidenții politici? Acum, când nu-i lasă nici să respire sau atunci când îi lăsa să zburde ca niște mielușei?

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore