Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Traian Băsescu s-a mutat ”la țară” pentru a nu-și încărca factura la întreținere. Ce a anunțat ”pentru cei care mor de grija altora…”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Fostul șef de stat, Traian Băsescu, s-a mutat într-o localitate aflată mai aproapede Ploiești decât de București, acolo unde a cerut să locuiască până când locuița repartizată de Guvern, din portofoliului Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), de pe strada Gogol, nr.2, din București, va fi reabilitată.

”Pentru cei care mor de grija altora… M-am mutat provizoriu la Scroviştea, la cererea mea, într-un spaţiu deţinut de RA-APPS care cuprinde un dormitor, o sufragerie, o baie, un birou şi o bucătărie. Total, maxim 120 mp conform solicitării mele, pentru a nu-mi încărca inutil factura la întreţinere” a anunțat Traian Băsescu, pe Facebook, făcând aluzie la o parte a presei din București, cum ar fi Antena 3, care încearcă să inducă populației informații denaturate.

”Când RA-APPS va termina reparaţiile în Gogol 2, pentru care am semnat contract, voi reveni în Bucureşti. Nu beneficiez nici de păduri, nici de domenii de vînătoare” a mai scris fostul președinte al României, pe pagina sa de pe celebra rețea de socializare.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore