Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

A venit timpul să ne calificăm! Grupă ușoară pentru tricolori în campania Franța 2016

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Astăzi la Nisa s-au extras grupele pentru campania de calificare la Euro 2016 ce va avea loc în Franța. România a făcut parte din urna a treia valorică, alături de Serbia, Turcia, Slovenia, Israel, Norvegia, Slovacia, Austria, și Polonia. La extrageri au fost prezenți din partea României, Victor Pițurcă și Anghel Iordănescu.

Deși tricolorilor le era frică de o nouă întâlnire cu Olanda, de care nu mai puteam scăpa în ultimii ani, zeița norocului a fost de partea noastră și ne-a oferit o șansă unică. Realistic vorbind, naționala României poate accede la Turneul Final de pe locul 2, Grecia dovedind la barajul desfășurat în toamnă că e o echipă mult prea solidă pentru noi.

Celelate naționale sunt însă accesibile. Cu Ungaria ne-am încrucișat la campania pentru mondiale. După un egal la maghiari acasă și un 3-0 pe Arena Națională, tricolorii au dovedit că sunt superiori vecinilor de la vest.

Finlanda a încheiat drumul către Brazilia pe locul trei, într-o grupă foarte grea, în urma Spaniei și a Franței, la 8 puncte de locul 2.

Nici irlandezii nu au avut mare lucru de zis în calificările ce tocmai s-au încheiat. Insularii au făcut parte dintr-o grupă cu Rusia, Portugalia, Israel, Azerbaijan și Luxemburg. Au încheiat pe locul 4, cu o victorie, 4 egaluri și 5 înfrângeri. În confruntarea cu tricolorii, doar trecutul îi avantajează, în cele două întâlniri pe care le-am disputate cu ei, în 1984 și 1994, nordicii ne-au înfrânt de fiecare dată, scor 3-2 respectiv 2-0.

Ultima adversară a României este Insulele Feroe. Dacă celelalte naționale pot avea pretenții într-un meci cu tricolorii, micuțul stat insular nu prezintă nici un pericol în drumul către Franța. Din cele patru meciuri pe care le-am disputat cu ei, am câștigat de fiecare dată, am înscris în total 15 goluri și am primit doar unul. România figurează în istoria Insulelor ca fiind echipa care le-a administrat una din cele mai dure înfrângeri, 7-0, în 6 mai, 1992, la București.

Grupa în care vor juca tricolorii nu este singurul avantaj pentru o eventuală calificare. La turneul final din Franța, vor ajunge, în premieră, 24 de echipe din cele 54 de națiuni care participă. Astfel, în urma campaniei ce va dura doi ani, se vor duce direct la turneul final echipele clasate pe primele două poziții, plus cel mai bun loc 3 din cele 9 serii de calificare. Restul de 8 țări clasate pe poziția a treia merg la baraj, unde vor juca două meciuri, tur-retur.

După extragere, Victor Pițurcă, antrenorul echipei naționale, nu s-a arătat însă foarte optimist și conform Mediafax, a declarat „Putem cîştiga punctele puse în joc, însă concluzia e că fotbalul se joacă peteren. Mai e o perioadă destul de lungă pînă vor începe meciurile oficiale. Pînă atunci se vor analiza foarte bine echipele pe care le vom întîlni. Însă mai e o perioadă destul de lungă pînă în toamnă. Se vor mai schimba multe, sper să se schimbe şi în ceea ce priveşte lotul nostru, pentru că nu stăm bine, nu stăm pe roze. Jucătorii noştri nu joacă la echipele din exterior şi pînă în toamnă ar trebui să mai apară şapte, opt, zece jucători la rampă ca să putem emite pretenţii”.

Grupa A: Olanda, Cehia, Turcia, Letonia, Islanda, Kazahstan;

Grupa B: Bosnia, Belgia, Israel, Ţara Galilor, Cipru, Andorra;

Grupa C: Spania, Ucraina, Slovacia, Belarus, Macedonia, Luxemburg;

Grupa D: Germania, Irlanda, Polonia, Scoţia, Georgia, Gibraltar;

Grupa E: Anglia, Elveţia, Slovenia, Estonia, Lituania, San Marino;

Grupa F: Grecia, Ungaria, ROMÂNIA, Finlanda, Irlanda de Nord, Insulele Feroe;

Grupa G: Rusia, Suedia, Austria, Muntenegru, Moldova, Liechtenstein;

Grupa H: Italia, Croaţia, Norvegia, Bulgaria, Azerbaijan, Malta;

Grupa I: Portugalia, Danemarca, Serbia, Armenia, Albania;

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore