Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

13 ţări reprezentate la „Festivalul Inimilor 2014”, la Timişoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În fiecare seară a Festivalului Inimilor, spectacolele pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor vor începe la ora 19:00 şi, ca în fiecare an, accesul publicului se va face gratuit.

Exceptând România, în 2014 vor urca pe scena Festivalului reprezentanţii a nu mai puţin de 12 ţări. „Din străinătate, la această ediţie, vor veni ansambluri din Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Georgia, India, Macedonia, Mexic, Republica Moldova, Serbia, SUA, Turcia, Ucraina şi Ungaria”, anunţă prof. Pavel Dehelean, directorul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara.

Din România vin la festival ansamblurile „Zarandul” din Arad, „Transilvania” din Baia Mare, „Maria Tănase” din Craiova, „Drăgan Munteanu” din Deva, „Bihorul” din Oradea, „Bârzava” şi „Semenicul” din Reşiţa, „Cindrelul – Junii Sibiului” din Sibiu, „Arcanul” al Universității „Stefan cel Mare” din Suceava şi „Mureşul” din Tg. Mureş, dar şi formaţii ale aşezămintelor culturale din Bănia (Caraş-Severin), Pecica şi Olari (Arad). Timişoara va fi reprezentată de formaţiile „Banater Rosmarein” (nemţi), „Mladost” (sârbi), „Eszterlanc” şi „Csurdongolo” (maghiari) şi de ansamblurile timişorene „Banatul”, „Timişul” şi „Doina Timişului”.

Conform tradiţiei, spectacolul inaugural din data de 9 iulie va fi susţinut de gazde, adică de formaţiile ansamblului folcloric „Timişul”, cu participarea soliştilor vocali Nicoleta Voica, Andreea Voica, Carmen Popovici-Dumbravă, Doriana Talpeş, Ancuţa Fleşariu, Ramona Roescu, Camelia Miuţescu, Mimi Borţun Popescu, Vasile Conea, Adrian Stanca, Dumitru Stoicănescu, Dumitru Teleagă şi Cornel Brici.

Primul eveniment românesc înscris în calendarul CIOFF (Comitetul Internaţional de Organizare a Festivalurilor Folclorice), Festivalul Inimilor este organizat de Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore