Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Alo, domnu’ Go(E)ia! Până când mai ţineţi toţi „urmăriţii” pe post de şoferi şi vatmani? Pe când o schimbare în bine la R.A.T.T.?

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Să fiu cinstit din capul locului: nu sunt un utilizator frecvent (zilnic) al transportului în comun din Timişoara. Prefer maşina, mersul pe jos, sau bicicleta, în funcţie de necesitate, dar când folosesc mijloacele R.A.T.T., mă crucesc şi-mi vine să mă iau cu mâinile de cap, ca să nu-i iau pe ei… vatmanii, şoferii, controlorii, etc. Tot de la bun început vă spun că prefer să evit troleibuzele, autobuzele şi tramvaiele şi datorită unor împuţiţi care au acces la ele, fără a plăti pentru serviciile de care se folosesc, şi dacă stau bine să mă gândesc, ocolesc R.A.T.T.-ul şi pentru faptul că mi-aş putea face o rubrică zilnică în care să vă povestesc noi şi noi „senzaţii” din interiorul lor, ba chiar aş putea „transmite” live-text din zori şi până-n noapte.

Revenind la cazul care m-a şocat atât pe mine cât şi pe ceilalţi călători cu tramvaiul amintit. Întrucât aveam o problemă de rezolvat într-un timp relativ scurt am fost nevoit să apelez la vechitura care circulă pe şine şi la noi în Timişoara se numeşte tramvai – impropriu, dar asta-i altă mâncare de peşte. Mă urc frumos în mijlocul de transport în comun în Complexul Studenţesc, cu direcţia Piaţa 700.

Odată ajunşi la Catedrala Mitropolitană, tramvaiul opreşte, o parte dintre călători coboară, alţii urcă, iar tramvaiul pleacă (uşile rămânând deschise). În imediata apropiere a staţiei se află o curbă – locaţie pe care atât şoferii din cadrul regiei de transport cât şi vatmanii acesteia nu prea au habar cu ce se mâncă. Ei bine, în niciun caz cu lingura. Intră violent în curbă (în stilul caracteristic, chiar dacă mă repet), iar în aceeaşi fracţiune de secundă se închide ultima uşă rămasă deschisă, iar ultimul călător care urcase pe la uşa împricinată nu apucase să se prindă de una dintre barele de susţinere, motiv pentru care „aterizează” grămadă, pe treptele din faţa uşii, cu fundul între trepte şi uşă!

Speriat, bărbatul trecut de a doua tinereţe dă să se ridice, dar binenţeles că nu avea cum din poziţia aceea. Ne-am pus trei bărbaţi să-l ajutăm pe sărmanul om şi abia am reuşit să-l scoatem din „înghesuială”, pensionarul având undeva în jur de 1,80 m şi vreo 100 de kilograme – deloc de neglijat – asta spre disperarea călătorilor, care, toţi au strigat la unison revoltaţi: „Dacă nu se închidea uşa, zbura omul direct în şosea şi risca să moară!”. Din păcate aşa este, bătrânelului i-a trecut coasa pe lângă cap, norocul său că nu au cedat uşile, sau că s-au închis în secunda în care trebuia, că altfel sfârşea cu zile „dat de pământ” de un vatman incompetent al R.A.T.T. care trage de tramvaiul ăla vechi de 50 de ani, ca de o căruţă plină de fân sau de porumb!

Din primele întrebări călătorul nu pare să fi păţit nimic grav, chiar dacă se putea întâmpla o nenorocire, iar o imagine cu bietul om nu m-am obosit să fac, preferând să îl ajut să se ridice, dar am făcut în schimb o poză nenorocitului de la cârmă (sau cum s-o fi numind manivela cu care se conduce tramvaiul), vatmanului „criminal” (FOTO 1).

La coborâre, recunosc că nu m-am putut abţine şi am mers la vatman să-l întreb de ce conduce astfel, omul făcând faţa de „Cine eu???”, după care mi-a închis uşa-n nas şi şi-a văzut de drum.

Vă mai amintiţi cum strigau călătorii acum câţiva ani? „Nu suntem cartofi, şi tramvaiul nu e camion!”, ei bine, în zi de azi, datorită nepăsării, indolenţei şi nesimţirii ce „tronează” în R.A.T.T., nici măcar atât nu mai spun bieţii oameni, care habar n-au că nenorociţii Regiei sunt în slujba omului de rând, nu invers!

Să vă mai dau câteva exemple „recente” şi uzuale:
– vatmanii şi şoferii nu au voie să fumeze atâta timp cât sunt în timpul curselor! Nu se respectă, am văzut şoferi şi vatmani care fie iarnă, fie vară trag tacticos din ţigară (inclusiv Poliţia Locală i-a amendat astă vară pentru aceste nereguli).
– vatmanii şi şoferii nu au voie să părăsească staţia R.A.T.T. înainte ca toate uşile vehicolului să fie închise. Nu se întâmplă, iar imaginile cu troleibuzul 14, surprinse astăzi, în jurul aceleiaşi ore în Zona Mărăşti o confirmă (FOTO 2 şi 3).
– controlorii bruschează şi incită verbal călătorii, prin comportamentul lor „de sus” fiind convinşi că ei sunt Dumnezeu în mijlocul de transport în comun!
– autobuzul 40 „se retrage în garaj” (două autobuze consecutive), miercuri, 18 decembrie 2013 (tot în jurul prânzului), deşi în staţia Grozăvescu se găseau circa 100 de persoane în aşteptarea acestui mijloc de transport (FOTO 4 şi 5).
– afişajele electronice, prezente în poate jumătate dintre staţiile R.A.T.T., fie nu mai funcţionează deloc, fie indică eronat timpul de aşteptare ca să nu mai pomenesc ce finuţă e faza când afişează că într-un minut vine autobuzul şi după două minute se schimbă indicând că vine în 15 minute, deşi nu a trecut niciun autobuz prin faţa oamenilor (şi aici vine întrebarea: De ce s-au investit sute de mii de euro în sitemul integrat GPS???).

Mă întreb, domnul Goia pentru ce-şi ia banii de director al acestei instituţii finanţate din bugetul local, de care aparţine Regia? Înţeleg că circulă cu maşina, acolo unde iarna-i cald şi vara-i răcoare, dar nu vede, nu aude, nu ştie ce se întâmplă zi de zi? Sau chiar am ajuns, dragi timişoreni, să ne scuipe-n faţă toate adunăturile politice??? Până când?

Imaginile 2, 3, 4 şi 5 ne-au fost furnizate de timişorenii în slujba cărora noi lucrăm şi cărora le mulţumim pe această cale. Aşteptăm să ne mai trimiteţi imagini cu neregulile şi problemele pe care le întâmpinaţi în ceea ce priveşte Regia Autonomă de Trasnport Timişoara şi nu numai…

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

  1. N-ai mentionat de logistica si de organizarea foarte proasta unde pe un tramvai cum ar fi tramvaiul nr. 8 ce pleaca de la AEM si face legatura dintre complexul studentesc si gara, pe un tramvai ca acesta exista doar un singur vagon care la orice ora a zilei este aglomerat dar in special in zilele de joi sau vineri cand studentii pleaca acasa, cand deja la statia Cluj calatorii nu mai pot urca in tramvai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore