Vinul fiert trebuie musai să aibă aceleaşi arome ca la Viena, iar locul colacilor pare să fi fost luat iremediabil de cozonacul secuiesc. Într-o lume tot mai împinsă către consumism şi valori de împrumut, o sărbătorire tradiţională a Crăciunului a devenit aproape un gest de cutezanţă…
Suflet de la suflet
Din fericire, “invazia” nu a reuşit să cuprindă chiar toate ungherele lumii noastre. Iar “cucerirea” e departe de a fi sfârşită. Mulţi dintre noi încă tânjesc după Crăciunul de altatadata. Iar unii se îndârjesc şi înfrunta vremurile, cu invaziile pe care acestea le aduc. Pun suflet de la suflet şi reuşesc să ţină vie frumuseţea tradiţiilor noastre, aşa cum dovedesc şi colindătorii grupului de la Carani… Format la iniţiativa îndrăgitei interprete de muzică populară bănăţeană Felicia Costa, grupul are aproape 20 de membri, cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani. Au adunat colindă după colindă, au strâns şi purtat cu grijă “tzoalele”, au bucurat multe suflete. Iar anul acesta şi-au spus că frumuseţea şi căldura colindului lor trebuie să ajungă în cât mai multe case, la cât mai multe inimi. Şi au reuşit!
” Îngerii cântă naşterea lui Hristos!”
Ideea imprimării unui CD a întâmpinat, la început, multe dificultăţi. Care au fost, însă, depăşite. Albumul conţine 16 colinde, una mai frumoasă ca cealaltă. Pe care au ales să le împărtăşească, mai întâi, cu micuţii de la Casa de copii Sfântul Iosif din Odorheiul Secuiesc. “Am primit invitaţia cu mare bucurie. Şi am hotărât ca, dacă tot mergem până acolo, să nu mergem cu mâna goală la cei 150 de copilași pe care măicuțele de la Odorhei îi au în grijă. Ne-am mobilizat, începând cu părinții pruncilor noştri, vecinii, prietenii… Deşi sunt parcă tot mai rari, am dat şi peste oameni cu suflet mare, care au sărit în ajutor la prima chemare… Nici nu găsesc cuvinte să descriu bucuria pe care le-am făcut-o micuţilor şi cu care ne-am încărcat şi noi sufletele”, ne povesteşte Felicia Costa.
A urmat apoi, lansarea “oficială” a albumului, la începutul lui decembrie. S-a întâmplat acasă. Biserica Ortodoxă din Carani a fost plină. La fel şi Biserica Greco-Catolică Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Timișoara, o săptămână mai târziu. Emoţia lansării primului album a fost înlocuită de bucuria împărtăşirii colindului şi de caldura din sufletele celor colindaţi…
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=0b5rICGT1UA&feature=youtu.be]
“Sunt oameni cărora trebuie să le mulţumesc că ne-au ajutat să ducem frumuseţea colindului nostru în casele atâtor semeni şi să întregim bucuria Sfintei Sărbători. Le mulţumesc domnilor profesori Gelu Stan şi Ciprian Cipu. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul. Dar îi mulţumesc mai ales unui om cu care nu pot fi de acord. Nu pot fi de acord cu anonimatul, discreţia pe care şi le-a dorit. Îi mulţumesc sincer domnului deputat Adrian Diaconu! Fără ajutorul său, nu am fi reuşit nici să scoatem CD-ul, nici să ducem atâtea daruri micuţilor de la Odorhei…” ne spune Felicia Costa.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=XXhyEkH0I-M&feature=youtu.be]
“Larg deschideţi poarta”, fiindcă “Iată, vin colindători” şi odată cu ei “La toată casa-i lumină”… Colindătorii din Carani au pornit spre voi. Să-i primiţi… Sărbători fericite!