Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Autocamion abandonat pe strada Nera, din Timișoara, ignorat de Poliția Locală. Vezi de când e acolo! FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Vocea Timișului pare să devină, încet dar sigur, un fel de trăgător de mânecă al polițiștilor locali din Capitala Banatului. De ce, nu ştim, dar nici nu ne deranjează acest lucru atâta timp cât oamenii legii angajați de Primărie își fac datoria ca urmare a „autosesizărilor” despre care ne anunță că le-au făcut ca urmare a articolelor apărute în publicația noastră.

Dacă în urmă cu aproximativ trei săptămâni, vă prezentam situaţia de pe strada Cronicar Ion Neculce, acolo unde un cetăţean şi-a creat propriul schrott auto pe carosabilul şi pe trotuarul din faţa casei, iar Poliţia Locală ne-a informat că au fost luate primele măsuri prin sesizarea proprietarului, după care urmează sancţionarea acestuia în cazul în care nu se conformează, astăzi avem un nou „caz” pentru Poliţia Locală.

În situaţia de faţă este vorba despre un camion Roman, „născut” cu multe decenii în urmă, abandonat în parcarea de la intrarea în incinta stadionului CFR Timişoara. Utilajul a fost ţinta „pictorilor” de pereţi, iar la o cercetare amănunţită, conform imaginilor surpeinse de serviciul Google Streew View, camionul se afla în aceeaşi locaţie şi în aceeaşi poziţie din luna iulie 2011, adică în urmă cu aproape trei ani.

Aşadar, domnilor de la Poliţia Locală Timişoara, vă sugerăm să faceţi o vizită şi în acel „cotlon” de oraş… ne aparţine şi dacă nu nouă, măcar celor care merg la stadion pentru a vedea un meci de fotbal!

Timişorenii care observă nereguli de acest gen şi nu numai sunt rugaţi să sesizeze Poliţia Locală Timişoara la telefon 0256.246.112, sau, ne puteţi sesiza pe noi, la redacţie@voceatimisului.ro, unde avem rugămintea să ne trimiteţi cel puţin o imagine cu situaţia pe care o întâmpinaţi şi câteva detalii, iar noi, după ce prezentăm „cazul”, vom înştiinţa Poliiţia Locală pentru a lua măsurile ce se impun. Nu uitaţi: „Împreună ne facem auziţi!”

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore