BC Timișoara, pe scut și la Oradea. Smith a fost cel mai bun marcator al jocului

- Advertisement -

Așa cum se aștepta, BC Timișoara nu a avut niciun cuvânt de spus în deplasarea de la Oradea. Alb-violeții au cedat la aproape 30 de puncte diferență, scor 89-60, singurul dintre sferturi care a fost mai strâns fiind primul.

Doar două puncte au avut avans trupa bihoreană după primele 10 minute, atunci când tabela din Sala Sporturilor „Antonio Alexe” arăta 15-13. Totuși, în sfertul secund forma bună a lui Markovic și-a spus cuvântul, astfel că diferența dintre cele două echipe s-a mărit la 14 puncte odată cu intrarea la pauza mare.

Meciul a curs într-o singură direcție și după ce s-a revenit de la cabine. Alte 10 puncte au fost adăugate în favoarea lui CSU Oradea. Ultimul sfert, cel în care s-au marcat dele mai multe puncte, s-a terminat cu patru puncte în favoarea gazdelor, astfel că scorul final a fost 89-60.

Cel mai bun marcator al lui BC Timișora a fost Smith, care a terminat partida cu 24 de puncte, cinci recuperări și două pase decisive. Jelenic l-a urmat cu 13 puncte, trei recuperări și o psaă decisivă, în vreme ce Reljic a marcat 10 puncte, două recuperări și o pasă decisivă. De partea cealaltă, Markovic, cu 18 puncte a fost cel mai bun marcator, iar Barnette a fost liderul la recuperări, cu 10.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

SCM BC Timisoara joaca astazi, ultimul meci din Top 6, pe teren propriu

Echipa de baschet SCM BC Timișoara joacă astăzi, de...

CJ Timis se lauda cu transparenta in alegerea finantarii proiectelor culturale si sportive pe anul 2019

Consiliul Județean Timiș (CJT) supune dezbaterii publice ghidurile privind...

BC Timisoara, meciuri de verificare cu alb-violetii din Kecskemet

Pauza în care a intrat competiția națională de baschet...

”Leii din Banat” intalnesc SCM U Craiova in ultima etapa din turul grupei A a Ligii Nationale

SCM Timișoara întâlnește SCM ”U” Craiova în ultima etapă...