Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Campionul Dani Corbeanu şi-a făcut KO adversarul în Gala „Luptă Timişoara”. Vezi toate rezultatele FOTO+VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Clubul Tamashyi Timişoara a organizat la finalul săptămânii trecute, mai exact duminică – 16 februarie 2014, cel mai puternic turneu de arte marţiale din partea de vest a ţării, din acest an. Maratonul de arte marţiale a început dimineaţa, în jurul orei 10:00 şi s-a încheiat târziu în noapte, cu lupte care mai de care mai interesante.

Fie că s-au întrecut la K1, MMA sau karate de toate tipurile, sportivii prezenţi la „Luptă Timişoara” au venit din toate colţurile ţării indiferent că a fost vorba despre băieţi sau fete, care nu s-au dat înlături de la luptele uneori de o duritate extremă.

Cei trei sportivi ai clubului timişorean M-Box Club au câştigat luptele în care au fost angrenaţi. Dacă Cosmin Joltea s-a impus la categoria 100 de kilograme ca urmare a accidentării adversarului său, iar Cosmin Grăjdeanu s-a impus la puncte, campionul Daniel Corbeanu a obţinut victoria prin knock-out, în runda a doua, în ceea ce adversarul său Andrei Măceşanu (Tiger Gym Craiova) îşi dorea să fie un meci de revanşă.

Iată lista meciurilor în ordinea desfăşurării partidelor:
– categoria 65 kg: Andrei Balici (CS Rădăuţi) a învins prin KO pe Claudiu Tivadar (CSM Reşiţa);
– categoria 60 kg: Diana Belbiţă (Kokyo Dojo Turnu Severin) a învins la puncte pe Roxana Crişan (Metalbox Arad);
– categoria 60 kg: Alina Crişan (Fight Club Knockdown Timişoara) a învins la puncte pe Claudia Popa (Tiger Gym Craiova);
– categoria 70 kg: Cosmin Grăjdeanu (M Box Club Timişoara) a învins la puncte pe Daniel Ciocoi (Fight Club Knockdown Timişoara);
– categoria 70 kg: Liviu Băcilă (Tengu Cluj-Napoca) a învins la puncte pe Cristian Budeş (Universitatea Timişoara) după runda de departajare;
– categoria 75 kg: Daniel Corbeanu (M Box Club Timişoara) a învins prin KO (runda II) pe Andrei Măceşanu (Tiger Gym Craiova);
– categoria 85 kg: Flavius Boiciuc (Fight Club Knockdown Timişoara) a învins la puncte pe Daniel Moroşanu (CS Haţeg);
– categoria 75 kg: Cosmin Lupu (CS Baia de Aramă) a învins pe Alin Ciotău (Hard Training Timişoara) prin accidentarea timişoreanului;
– categoria 75 kg: Bogdan Katauna (Metal Box Arad) a învins la puncte pe Raul Şulma (Hard Training Timişoara);
– categoria 100 kg: Cosmin Joltea (M Box Club Timişoara) a învins prin abandonul adversarului Alexandru Ardelean (Alexei Gym Cluj-Napoca), accidentat în prima rundă;
– categoria 90 kg: Angelo Agachi (Fight Club Knockdown Timişoara) a învins la puncte pe Sergiu Pintie (Iguana Timişoara);
– categoria 75 kg: Gabriel Stancu (Metal Box Arad) a învins la puncte pe Nicolai Buceac (CS Rădăuţi).

Vezi mai jos ce au declarat după luptă, Daniel Corbeanu, antrenorul său Miki Viel şi organizatorul acestui eveniment!

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=6r2qMenOJpg&feature=youtu.be]

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=9s5-j9DZPy8&feature=youtu.be]

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore