Dănuț Groza

Un document de-a dreptul exploziv, care se întinde pe aproape 100 de pagini, întocmit de auditorii Curţii de Conturi Timiș, ca urmare a unei verificări de fond la Primăria Sânnicolau Mare, scoate în evidență, încă odată, dacă mai era nevoie, că primarii, în calitate de ordonatori de credite, risipesc banul public după cum îi taie capul și le dictează interesele personale.

Motivele sunt mereu aceleași: satisfacerea clientelei politice, acțiuni publice de imagine costisitoare și fără rost, implicare în acțiuni filantropice, fără niciun impact asupra comunității, menite doar să aducă voturi, care să le garanteze un nou mandat. Atât și nimic mai mult! Pe scurt, în timp ce pentru lucrările de investiții, ce aparțin de orașul Sânnicolau Mare, conducerea entității a utilizat fonduri publice provenite din bugetul UE sau de la bugetul statului, din bugetul propriu al localității Sânnicolau Mare s-au efectuat cheltuieli nelegale prin finanțarea unor ONG-uri de casă, prin realizarea și distribuirea unui ziar propriu al orașului, deși primăria mai deține trei alte pârghii de comunicare cu cetățenii sau prin efectuare de lucrări publice în cimitirele din oraș, cimitire care nu fac parte din patrimoniul orașului Sânnicolau Mare.

Primul element de suspiciune al auditorilor Curţii de Conturi Timișa fost legat de” Prioiectul Educația – Șansa către societatea cunoașterii”, materializat prin contractul de finanţare nerambursabilă 11.579 din 18 mai 2016, în sumă de 120.000 RON, încheiat între Primăria Sânnicolau Mare și Asociația Cadrelor Didactice” Sandidactica” Sânnicolau Mare. Încă de la prima vedere asupra deconturilor, s-a putut observa, ca lumina zilei că din suma totală de 120.000 RON de la bugetul local al orașului Sânnicolau Mare, 99.000 RON au fost cheltuiți pe servicii de cazare și masă, 10.000 lei au mers pentru transport, iar diferența infimă s-a cheltuit pe… acțiuni comunitare! Și, ca să fie și mai clar pentru toată lumea, impactul educațional al celor apriximativ 30.000 euro, asupra polulației din Sânnicolau Mare, se justifică cam așa: Budapesta -închiriere vapor, Budapesta – contravaloare excursie şi masa, SC MAMBO ITALIANO SRL – masă prânz, SC BRANDON-TEAM SRL- masă servită, SC STEV DAMUR SRL – băuturi alcoolice (bere și vin), SC DI & ŞI Panif SRL, 1.900 cozonaci cu nucă, SC STEV DAMUR SRL – 1900 buc dulciuri și sucuri TEDI etc. Ce spune acest lucru, negru pe alb!? Faptul că, evident, finanțarea nerambursabilă din fonduri publice, efectuată și decontată de Primăria Sânnicolau Mare, nu și-au atins scopul, iar comunitatea locală nu a beneficiat cu nimic în urma acordării sumei de 120.000 RON către Asociația Cadrelor Didactice ”Sandidactica” Sânnicolau Mare.

Festinul continuă

Tocmai pentru că situația de la ONG-ul profesoral din Sânnicolau Mare era mult prea groasă și evidentă, auditorii Curții de Conturi Timiș au extins verificările, mergând pe urmele filantropiei publice față de entitatea educațională, atât în anul 2015 cât și în anul 2014, situația constată în relația dintre Asociația Cadrelor Didactice ”Sandidactica” Sânnicolau Mare și municipalitatea condusă de Dănuț Groza, fiind absolut identică. Astfel, şi în anul 2015, practic pe un interval de o jumătate de an, cuprins între iunie-decembrie, ONG-ul a beneficiat de o sumă frumușică de bani, recte 70.000 RON pe un proiect de” Stimularea activităților cultural-recreative”. Ca urmare a analizei modului în care s-au cheltuit banii, este evident că impactul cultural-educațional asupra populației din Sânnicolau Mare a fost unul major: PFA Costescu I Sorin – închiriere barcă, SC SINFRUTTA SRL – 1016 kg mere, PURDĂ ANDREEA LOREDANA – 140 buc prăjituri Amandine și 12 kg covrigi, SC STEV DAMUR – 1800 buc sucuri, napolitane Joe, pachete cereale, SC STEV DAMUR SRL – 1820 buc dulciuri, 120 buc bere, 3 buc Angelli, 3 buc Grasă Cotnari, 20 buc bere, 36 buc coca-cola, apă Borsec 6, LAVRENSKI SLOBDAN I.I – 35 kg ceafă porc, 41 kg mici, 24 buc muștar, 17 cutii prăjituri, 2 cutii fursecuri, șervețele, farfurii etc, PFA PINTEA CĂTĂLIN FLORIN – servicii de muzică. La fel s-a petrecut cu educația și banul public din Sânnicolau Mare și ân anul 2014, când o altă sumă de 70.000 RON, tot pentru” Stimularea activităților cultural-recreative” s-a dus pe mese servite și pe achiziționarea de produse alimentare: SC DELAVEST ANGHELO SRL – 17 kg salam, cafea Amaroy (500 g) 10 buc, zahăr 150 kg, ulei 90 litri, orez 120 kg, 40 buc ciocolată, 108 sticle suc a 2,5 litri, SC SUMMER TIME SRL – masă servită de 120 persoane, SC IETFASA SRL – 2500 buc cozonac, ciocolată, suc natural, biscuți, napolitane.

Cultură ioc, bairam din plin

Legislația spune că, pentru oricare proiect, inclusiv pentru cele finanțate din fonduri publice nerambursabile, este posibil ca un anume procent (2-3%) din valoarea proiectului, să reprezinte cheltuieli de protocol. Totuși, în situația în care, 99% din valoarea unui proiect constă numai și numai în cheltuieli ce reprezintă contravaloarea unor mese servite, excursii și achiziționarea de produse alimentare, iar acest tip de proiecte se repetă an de an, nu mai poate fi vorba despre finanțarea unor proiecte reale, ci practic este vorba despre o cheltuială nelegală, efectuată din fonduri publice, cheltuială care nu s-a efectuat în mod direct din bugetul UATO Sânnicolau Mare ci, s-a efectuat prin intermediu unor astfel de ONG-uri, precum Asociația Cadrelor Didactice Sandidactica Sânnicolau Mare. Așadar, auditorii Curții de Conturi Timiș au concluzionat, negru pe alb, că primăria Sânnicolau Mare a făcut și decontat plăti nelegale în sumă totală de 237.298 RON. Bun, acum, chiar dacă pe timpul auditului intern, edilul Dănuț Groza s-a zbătut din toți porii să convingă auditorii că de pe urma chermezelor și plimbărilor, elevii au avut numai de câștigat din punct de vedere cultural-educațional, tonul s-a mai diminuat când a fost pus pe masă un alt contract filantropic, în valoare de 130.000 RON, de această dată încheiat cu Asociația” Seniorii Sânmiclăușeni”, concluzionându-se că și această entitate de interes local a tocat banii” doar pentru excursii, mese servite și achiziționarea de produse alimentare”: PFA Costescu Florin – plimbări cu barca, SC Semad SRL – mese, SC TERMURE DAIS SRL –TV LED SAMSUNG, Selgros – 142 bax ulei floarea soarelui și 85 bax zahăr cristal, PURDĂ ANDREEA – 14 torturi IMPERIAL și 750 buc prăjitură IMPERIAL, SC STEV DAMUR SRL – băuturi alcoolice, bere, lichior spumant Angelli, SC Muzica din Banat – servicii muzicale. La fel, s-au tocat banii publici cu această asociație de interes local și în anii 2015 – 100.000 RON și în 2014 – 116.000 RON: pe mese, excursii la Belgrad, păpica și băuturică! Gaură la bugetul local, conform Curții de Conturi Timiş: 346.000 RON!

Laudă de sine…

Evident, ca orice primar care se respectă și ține la imaginea sa publică, liberalul Dănuț Groza a investit banul public cum nu se poate mai bine – din punctul său de vedere – în tipărirea unui ziar al comunității locale. Practic, un monitor doar al Primăriei Sânnicolau Mare, care să laude și să” umfle” faptele sale de arme și realizările sale mărețe de pe plan local. Chiar dacă astfel de” monitoare” există la nivelul multor primării din Timiș, în special la cele peneliste, ele fiind puse pe picioare de” gardă pretoriană” din jurul fostului președinte al CJ Timiș, pedelistul Constantin Ostaficiuc, la Sânnicolau Mare, auditorii Curții de Conturi Timiș au concluzionat că jucăria funcționează din 2008, în baza unui contract, valabil pe 10 ani! Lunar, șa cum reiese din docuemnte, SC VEROSIM SRL ar trebui să editează, tehnoredactează şi să tipărească un număr de 450 de exemplare, la un preț de 5040 RON plus TVA. Din 2008, lună de lună, continuu! Numai că,” la nivelul primăriei Sânnicolau Mare nu se regăsesc documentele justificative care să probeze numărul de ziare tipărite efectiv, neexistând nici o recepție a acestora, fapt pentru care, plata s-a efectuat doar în baza facturilor emise de SC VEROSIM SRL, fără însă a fi cofirrmat numărul efectiv al tipăriturilor, de către o comisie de recepție”. Așadar, la data controlului intern, nu s-a putut proba realitatea numărului de ziare tipărite și plătite din bugetul local, plata fiind efectuată în lipsa documentelor justificative obligatorii. Primarul Groza a încercat un artificiu, care să justifice realitatea din teren, în sensul că” a prezentat o xerocopie a registrului de predare ziar al tipografiei SC VEROSIM SRL, doar ca la rubrica de primire se semnează un angajat al Poștei Române”. Deci, nu a ținut fenta! Ca să nu mai vorbim de oportunitate editării unui astfel de ziar! Cu atât mai mult cu cât, auditorii Curții de Conturi au demonstat că finanțarea ziarului este total inoportună din punct de vedere economic, cu atât mai mult cu cât municipalitatea deține contactul cu cetățenii prin:” propriul site, foarte bine organizat, unde sunt prezentate hotărârile consiliului local, realizările unor obiective de interes local, toate evenimentele din localitate etc, primăria Sânnicolau Mare deține și un cont de facebook și, în plus, Consiliul Local Sânnicolau Mare este asociat majoritar în cadrul STV SÂNNICOLAU MARE SRL, post de televiziune locală, potrivit Actului constitutiv din 29.08.2013”.

Oglindă, oglinjoară

Așadar, conform documentelor, primăria Sânnicolau Mare a cheltuit pentru imaginea publică a primarului Dănuț Groză și a realizărilor mărețe, doar pe partea de TV pe anul 2016, suma de 118.404 RON. La care se mai adaugă, pe ultimii 3 ani, chletuieli nelegale de 292.629 RON, cu publicarea ziarului. Pe ultimii trei ani, nu pe ultimii zece! Și încă nu e gata, pentru că alți 43.305 RON au fost cheltuiţi, tot nelegal și tot pe ultimii 3 ani de zile, nu pe ultimii 10 ani, pentru distribuirea ziarului local prin CN Poșta Română! Evident, tot pentru imaginea în comunitatea locală, primarul liberal Dănuț Groza, conform raportului Curții de Conturi, a dispus finanțarea nelegală a unor lucrări publice… pe domenii private! Astfel, documentele relevă faptul că, în primă fază, primăria Sânnicolau Mare a finanțat cu suma de 358.792 RON construirea unei capele ortodoxe lângă cimitirul de pe strada Mărășești, lucrarea pentru construcția acesteia fiind atribuită SC Mihnel SRL iar partea electrică, în valoare de 26.720 RON, fiind dată către SC Volt Company SRL. Toate aceste lucrări au fost asumate, fără ca primăria Sânnicolau Mare să fie proprietarul cimitirului de pe strada Mărășești, ci Biserica Ortodoxă Română. A urmat mai apoi, în aceeași manieră, antamarea unei lucrări de împrejmuire cu gard metalic a capelei, în valoare de 53.459 RON, atribuită tot către SC Mihnel SRL. Alți 57.000 RON atribuiți nelegal către PFA Roosz Şuba Ioszef pentru” amenajare alei cimitir și platformă beton pentru colectare gunoi în cimitirul din strada Stadionului din orașul Sânnicolau Mare”. Apoi, la fel s-a procedat și cu privire la angajarea şi decontarea cheltuielilor pentru reabilitarea aleilor din cimitirele ortodoxe de pe străzile Stadionului şi Gruia Novac din Sânnicolau Mare, în valoare de peste 50.000 RON, dar şi la căile de de acces ale cimitirului catolic de pe strada Vânătorul, unde investiția a fost de peste 22.000 RON. Toate aceste cheltuieli au fost asumate, antamate și decontate, fără ca primăria Sânnicolau Mare să aibă în patrimoniul său public, nici măcar privat, cimitirele!

 

Spune-ţi opinia civilizat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here