ANUNȚURI

Societățile comerciale : AVCOZ EDIL S.R.L. , VCN DEVELOPMENT VEST SRL , SPAB CONSTRUCT VEST S.R.L. ,  SPO DEVELOPMENT BUILD INVEST S.R.L. , BAV DEVELOPMENT BUILD S.R.L. , anunță publicul interesat că au obținut autorizațiile de construire cu nr. 168 , respectiv cu nr. 169 din data de 13.03.2024 , emise de Primărie Timișoara, jud. Timiș , privind obiectivul începerii lucrărilor de construcții pentru proiectele ELIZA 2 și ELIZA 3 , imobile de locuințe colective , în regim  P+2E+ER , în Timișoara , pe strada Grigore Alexandrescu , jud Timiș .

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

DNA a dezvăluit cea mai urâtă faţă a “descentralizării” administraţiei conduse de Titu Bojin: slugărnicia şi tupeul fără margini!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Descinderile DNA în Timiş, care au avut loc, chiar la începutul acestei săptămâni, la 17 primării bănăţene şi la CJ Timiş, au scos în evidenţă un lucru esenţial: o administraţie publică coruptă, până în măduva oaselor, care răspunde doar la butonul partidului, care i-a titularizat pe posturi.

Un adevărat grup organizat, asemenea unui stup, coordonat şi ghidonat de PSD Timiş, astfel încât să producă profit necondiţionat şi să răspundă la comenzi! Aici, nu vorbim de principii social-democrate, gen “sărac şi cinstit”, ci de organizarea unei filiale de partid, pur şi simplu după regulile unui SRL, în care “administratorul” dă comandă, iar angajaţii se execută cu rapiditate.

Partea bună e că, imediat după descinderile în forţă ale DNA, cel puţin pentru o perioadă de timp, va fi linsite. Între timp, din cauza probelor grave de imagine pe care le-a creat partidului, Titu Bojin a fost nevoit să demisioneze din funcţia de preşedinte al PSD Timiş. Practic, o decizie impusă de conducerea centrală a partidului, nu că Bojin ar fi considerat necesar sau oportun! Ba din contră! A tras cu dinţii şi s-a sucit, până în ultimul moment.

Stenogramele fac lumină

În toată această poveste, există şi o parte bună: au apărut stenogramele interceptărilor făcute cu sprijinul SRI, la cererea DNA. Se vede cu ochiul liber că nimic nu mişcă în front, fără acceptul preşedintelui CJ Timiş, Titu Bojin. Mai mult, unii dintre şefii institutilor publice, arondate la acest dosar de corupţie, gen Direcţia Apelor Banat şi Direcţia Drumuri şi Poduri Timiş, ar trebui de urgenţă să-şi prezinte demisiile la Bucureşti, dacă mai există puţină onoare în actul public.

Să ajungi să te rogi pe Biblie, ca să linişteşti un infractor că eşti onest şi că urmează să-l serveşti, este mult prea mult! Întrece orice limită de înţelegere şi este dincolo de suportabilitate! Până la urmă, toţi cei implicaţi în acest dosar de megacoruptie, ar trebui să plece din funcţiile publice, chiar şi cele alese, dacă mai există un dram de onoare şi dacă “binele cetăţeanului” mai reprezintă ceva!!!

Dar să vedem concret ce spune DNA şi cum arată stenogramele, astfel încât, după lecturare, toţi cititorii voceatimisului.ro să poată, în mod independent, să-şi tragă concluziile. Astfel, în prima fază, procurorii spun că în perioada 06.05 – 23.05.2014, Doroş Marţian Corneliu, director în cadrul Direcţiei de Prestări Servicii Timiş (DPS), a fost determinat de către Bojin Titu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu în sensul atribuirii către S.C. Ecomet West S.R.L., prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a unui contract de furnizare produse, producând astfel o pagubă D.P.S. Timiş, în cuantum de 24.938,88 lei.

Agentul 000

În perioada 06.05 – 08.05.2014, se arată în referatul DNA, Didilă George s-a deplasat în Mun. Timişoara, căzându-se la Hotelul Continental din Timişoara, sub numele „Dincă George”. În ziua de 06.05.2014 (ora 08:18) acesta a luat legătura telefonic cu Bojin Titu, pentru a se întâlni, dar ultimul a amânat întâlnirea pentru ziua următoare.

La data de 07.05.2014 (ora 11:39), Bojin Titu i-a comunicat lui Didilă George faptul că este „plecat prin județ… că eu mai circul și atuncia probabil că mai am și noutăți, mâine… pe la prietenul acela al nostru… dacă vrei, dacă nu, du-te și…”, stabilind să se întâlnescă în ziua următoare la Mihoc Marcel. În data de 08.05.2014, ora 08:09, Didilă George i-a transmis lui Mihoc Marcel faptul că se va deplasa la biroul său, iar ulterior Didilă George s-a întâlnit în biroul respectiv atât cu Mihoc Marcel cât şi cu Bojin Titu, aspect ce rezultă şi din convorbirea telefonică purtată la ora 09:53 de către Didilă George cu Doroș Marțian Corneliu, conform căreia „eu m-am întâlnit cu dânsul astăzi dimineață m-am întâlnit…”

Din aceeaşi convorbire reiese şi faptul că Doroș Marțian Corneliu a discutat cu Bojin Titu căruia i-a confirmat că instituţia pe care o conduce va achiziţiona produse de la Didilă George, conform solicitării iterate de către Bojin Titu „alaltăieri mi-a spus, am spus că rezolvăm, dar trebuie să mai discutăm puțin… și acum am vorbit cu dânsul, că eu sunt în Consiliu, am vorbit cu dânsul acum, da. Mi-a spus, da! Mi-a spus alaltăieri și i-am spus că pe marți (n.n. 13.05.2014) o să discutăm… am vorbit, aia ce este la MARCEL rămâne în vigoare comanda și mai adaug… mai îmi trebuie ceva lanterne și… neinteligibil… discutăm pe marți… o rezolvăm”.

La data de 14.05.2014, ora 10:13, cei doi interlocutori au stabilit să se întâlnească în ziua următoare, la biroul lui Doroș Marțian Corneliu. Despre acest aspect Didilă George l-a informat şi pe Mihoc Marcel, la ora 10:18, însă cel din urmă cunoştea deja acest fapt „ai vorbit cu prietenu’ de aici și mâine dimineață te vezi cu el”.

Pe bandă rulantă

În ziua următoare, respectiv 15.05.2014, Didilă George s-a deplasat din nou în Mun. Timişoara, unde la ora 12:47 acesta l-a contactat telefonic pe Stan Constantin, subordonat al lui Mihoc Marcel, pentru a se interesa dacă „a trecut cineva să semneze factura aia”. Întrucât răspunsul a fost negativ, la ora 12:48, Didilă George l-a contactat telefonic pe Doroș Marțian Corneliu care i-a transmis că „ajunge băiatu’ în jumătate de oră… mă duc la birou și îl trimit acolo”.

Ulterior, la ora 13:36, Angyal Dorina i-a transmis lui Didilă George că reprezentantul D.P.S. – Timiş a semnat factura pentru livrarea de pelerine de ploaie şi lanterne. În aceeaşi zi, la ora 15:42, Didilă George a luat legătura cu un reprezentant al S.C. Megafer S.R.L. – Timişoara pentru a se interesa de preţul unor pelerine („31, 50” lei) şi unor lanterne („69” lei) fiind însă nemulţumit de preţurile oferite, întrucât lanternele „la Bucureşti le iau cu 40 de lei…

” În data de 20.05.2014, ora 12:28, Didilă George a luat legătura telefonic cu Doroş Marţian Corneliu, ocazie cu care i-a transmis acestuia că produsele urmează a fi livrate în ziua următoare, iar interlocutorul i-a comunicat că a fost efectuată plata facturii pentru respectivele produse. În data de 22.05.2014, ora 09:05 Didilă George i-a comunicat lui Doroş Marţian Corneliu că produsele au fost duse la sediul S.C. Tannery Import Export S.R.L., controlată de Mihoc Marcel şi „să trimiteți pe cineva să ia alea de acolo”.

Money, money, money…

În perioada mai-iulie 2014, Bojin Titu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiș şi preşedinte al organizaţiei judeţene P.S.D. – Timiş (persoană care a deţinut timp de aproximativ 10 ani funcţia de director la Administraţia Bazinală a Apelor Banat) l-a determinat pe actualul director, LUCI ERVIN (apropiat al său) şi alţi funcţionari din cadrul Administraţiei Bazinale a Apelor Banat să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu în scopul atribuirii către S.C. ECOMET WEST S.R.L., prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a trei contracte de furnizare produse, producându-se astfel o pagubă persoanei juridice achizitoare, în valoare de 69.901,28 lei.

În vederea derulării procedurilor de achiziţie produse, cu S.C. ECOMET WEST S.R.L., Luci Ervin a solicitat la A.N.A.R., autoritatea centrală, modificarea listelor privind necesarul de produse al instituţiei locale, prin includerea unor produse care deja erau livrate şi depozitate la acel moment la A.B.A. Banat, de către societatea mai sus menţionată.

În data de 22.05.2014, Didilă George s-a deplasat în Timişoara, unde, la ora 08:15, a luat legătura telefonic cu Bojin Titu pentru a stabili o întâlnire cu acesta. Preşedintele consiliului judeţean nu a putut onora întâlnirea, însă l-a asigurat de sprijinul său pe interlocutor „… la ce-am făcut eu fac, fi convins, că oricum se mișcă toată treaba, cu delicatețe din partea lu’ ăștia, dracu să-i cânte. Deci, fi convins că nu, că nu te-am uitat și nu te las lateral, numai că n-am ce face”. În finalul discuţiei dintre cei doi, Didilă George i-a comunicat că „mă duc și eu până la LUCI”, referindu-se la directorul A.B.A Banat, moment în care Bojin Titu a replicat „eu am vorbit cu el!”.

Întâlnire de taină

În data de 02.06.2014, Didilă George s-a întâlnit în Aeroportul Internațional Henri Coandă cu Bojin Titu şi Mihoc Marcel, aşa cum rezultă din imaginile camerelor de supraveghere amplasate în incintă. Acesta a fost înştiinţat despre prezenţa celor doi factori de decizie judeţeni în aeroport, de către Mihoc Marcel, prin intermediul unui mesaj text, primit la ora 18:00.

În ziua următoare, respectiv 03.06.2014, la ora 08:45, Didilă George a luat legătura cu Luci Ervin căruia i-a transmis că aşteaptă comenzi din partea instituţiei publice, stabilind ca acestea să fie înaintate prin intermediul adresei de e-mail, aşa cum reiese din următorul fragment de convorbire telefonică:

„DIDILĂ GEORGE: Ce faci, domn` director?
LUCI ERVIN: La lucru și pe urmă la unșpe trebuie să ajung până la șefu`.
DIDILĂ GEORGE: Da, știu că a ajuns acasă aseară.
LUCI ERVIN: Îhî!
DIDILĂ GEORGE: M-am întâlnit cu dânsul. Am așteptat și eu mesajul ăla să îmi spui și mie dimensiuni și ce și cum.
LUCI ERVIN: Sigur, uite trimit pe mail.
DIDILĂ GEORGE: Hai, dă-mi pe mail atunci, da!
LUCI ERVIN: Pe mail, bine?
DIDILĂ GEORGE: Ok, ok!
LUCI ERVIN: Bun!
DIDILĂ GEORGE: Ajung și eu mâine seară la voi!
LUCI ERVIN: OK! Dă-mi mail-ul tău ca să nu-l… Stai puțin! Zi! (…)
Didila, alias Dinca, alias Sorin

În perioada 10 – 11.06.2014, Didilă George s-a aflat în Mun. Timişoara unde s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Bojin Titu şi consilierul judeţean Mihoc Marcel, aspecte ce rezultă din convorbirile interceptate în cauză. La data de 11.06.2014, orele 11:19, Didilă George a fost contactat de către funcţionarul public Popescu Olivia Gabriela, din cadrul A.B.A. Banat, în vederea achiziţionării unor produse de către instituţia publică prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

„POPESCU OLIVIA GABRIELA: Bună ziua. Domnul MIHAI SORIN?
DIDILĂ GEORGE: Da… vă rog.
POPESCU OLIVIA GABRIELA: GABI POPESCU sunt, de la APELE ROMÂNE BANAT. Trebuie să inițiem… să luăm de la dumneavoastră niște lanterne, de pe SEAP. Am sunat să vă întreb dacă sunt postate. Dacă nu sun postate, dacă se pot posta…
DIDILĂ GEORGE: Domnișoară… înțeleg că trebuie să particip pe SEAP, ca să cumpărați…
POPESCU OLIVIA GABRIELA: Nu, nu. Aveți un catalog electronic pe SEAP, eu am accesat pagina, dar nu sunt postate lanternele. Trebuie introduse lanternele, atâta tot.
DIDILĂ GEORGE: Cum să le introduc? Trebuie să le introduc prin SEAP, să le luați de pe SEAP?
POPESCU OLIVIA GABRIELA: Da. Când ajungeți la calculator, când aveți acces, eventual să mă sunați și… vorbim atunci să vă zic cum se… introduc?”

Fiind nemulţumit de acest fapt, respectiv achiziţionarea prin S.E.A.P., la ora 11:20, Didilă George l-a contactat pe Luci Ervin, ocazie cu care directorul i-a transmis că situaţia se va rezolva. În vederea alocării fondurilor bugetare necesare efectuării plăţilor pentru produsele achiziţionate de către ABA Banat, la data de 12.06.2014, orele 10:42, Didilă George i-a comunicat lui Luci Ervin că a întreprins măsurile necesare, în sensul că instituţia va primi fondurile necesare de la structura centrală, „până diseară, cel târziu mâine dimineață, ai aprobare la ăia 70 de mii”.

În data de 12.06.2014, orele 15:06, Didilă George i-a transmis lui Luci Ervin primirea doar a unei comenzi pentru 40 de lanterne, ocazie cu care interlocutorul i-a transmis, „trebuie să vină și celelalte.” În aceeaşi zi, la ora 15:20, de la adresa de poştă electronică „...” a fost înaintată la adresa de poştă electronică „…”, o comandă din partea A.N.A.R. – A.B.A. Banat către S.C. ECOMET WEST S.R.L., pentru achiziţionarea a 40 lanterne cu acumulator, la preţul total de 9.600 lei, fără T.V.A. Înscrisul este semnat de directorul instituţiei publice, precum şi de contabilul şef.

Directorul DAB, milogul de serviciu

În ziua de 23.06.2014, ora 14:38, directorul A.B.A Banat i-a transmis lui Didilă George faptul că, la acel moment, instituţia publică nu poate factura decât anumite produse, o altă parte dintre acestea urmând a fi facturate după finalizarea unor proceduri de achiziţie publică.

„LUCI ERVIN: Da, dar vreau să vă zic ceva! Facturăm aparatele, lanternele și celelalte le facturăm ulterior, după ce se termină niște proceduri aici. Altfel nu putem să le facturăm acum.
DIDILĂ GEORGE: Ce vreți, să le dăm aviz doar?
LUCI ERVIN: Ce-i? Le putem lăsa dacă ăsta, le puteți lăsa acolo, dar nu le putem factura acum pentru că mâine merge cineva la București și trebuie să schimb o listă. Și după ce sunt pe lista respectivă le pot factura.
DIDILĂ GEORGE: Le las cu avize.”
În ziua următoare, 24.06.2014, la ora 15:36, Luci Ervin i-a comunicat lui Didilă George să lase unele produse la sediul instituţiei publice, în baza unui aviz de însoţire a mărfii, fără o factură fiscală, întrucât procedura de achiziţie publică a produselor respective nu se încheiase la cel moment.
„LUCI ERVIN: S-a rezolvat!
DIDILĂ GEORGE: Ce s-a rezolvat domne, că nu vrea să semneze factura, domne!
LUCI ERVIN: Factura nu se ia că nu e încheiată procedura. Fără factură, doar cu aviz și se las alea acolo.
DIDILĂ GEORGE: Domnule director, vă rog eu…
LUCI ERVIN: Trebuie făcută cu altă dată, ulterior.
DIDILĂ GEORGE: Sunteți la birou, domnule?
LUCI ERVIN: Da, sunt la birou.
DIDILĂ GEORGE: Ajung și eu în 5 minute. Vă rog să mă așteptați.”

În ziua următoare, 24.06.2014, la ora 15:36, Luci Ervin i-a comunicat lui Didilă George să lase unele produse la sediul instituţiei publice, în baza unui aviz de însoţire a mărfii, fără o factură fiscală, întrucât procedura de achiziţie publică a produselor respective nu se încheiase la cel moment.

La data de 24.06.2014, orele 16:23, funcţionarul public l-a contactat pe Didilă George şi i-a transmis că problema legată de plata contractului referitor la achiziţia publică de lanterne de către A.B.A. – Banat s-a rezolvat. Cu privire la alte proceduri de achiziţie care urmăreau să fie încheiate de către instituţia publică, directorul instituţiei i-a comunicat interlocutorului său că aşteaptă modificarea unei liste de către autoritatea centrală.

Tupeu de borfaş

În ziua de 03.07.2014, conform convorbirii purtate la ora 16:40, A.B.A. Banat a efectuat o plată în contul S.C. ECOMET WEST S.R.L. urmând ca restul să fie achitată în ziua următoare „am plătit azi o parte, mâine este restul… Și suntem pe zero mâine după masă”.

În data de 07.07.2014, Luci Ervin a depus diligenţe în vederea modificării unei liste de cheltuieli de investiţii pentru a putea demara o procedură de achiziţie publică şi a acorda, în mod preferenţial, un contract societăţii controlate de către Didilă George, respectiv ECOMET WEST S.R.L. Aceste aspecte rezultă din convorbirea telefonică care s-a purtat între cele două persoane, la ora 12:14.

„LUCI ERVIN: Acum ne-ocupăm de treaba asta.
DIDILĂ GEORGE: Păi şi cum?
LUCI ERVIN: Acum, de azi-dimineaţă, mă ocup de treaba asta, cu liste, cu telefoane, am ajuns să vorbesc şi cu directorul general, tocmai ca să blocheze.
DIDILĂ GEORGE: Tot n-ai rezolvat?
LUCI ERVIN: Poftim?
DIDILĂ GEORGE: Tot nu ai rezolvat?
LUCI ERVIN: N-am rezolvat încă, n-am rezolvat.
DIDILĂ GEORGE: Da, bine, mă, atunci eu mă duc acolo, asta e, dacă vrei să mă duc acolo şi îmi pun acolo cortul la uşă şi gata! Asta este, dacă aşa vrei să fac, aşa fac! Văd că numai aşa se poate, că altfel, cu vorbă bună, văd că nu se poate.
LUCI ERVIN: Deci eu, după cum bine ştiţi, mă zbat să pot rezolva problema.
DIDILĂ GEORGE: E posibil aşa ceva? În fiecare zi trebuie să vă implor? Domne, şi aţi promis, v-aţi dat cuvântul!
LUCI ERVIN: Dar nu trebuie să mă imploraţi deloc! Eu fac.
DIDILĂ GEORGE: Ei! Domne, dar am nevoie de bani, domne, că sunt blocat. N-am nici bani, iau bani cu datorie, cu camătă şi mă duc şi stau la uşă acolo! Şi gata! Păi ce înseamnă asta? Dar rezolv-o, domne, odată!
LUCI ERVIN: Staţi un pic, dvs. mă luaţi pe mine la ceartă acuma? V-am promis că vreau să rezol şi rezolv.

Preşedintele CJT, “postasul” lui Didila

Pe data de 08.07.2014, la ora 16:06:51, Didilă George i-a transmis un mesaj text lui Bojin Titu, aflat la acel moment în Mun. Bucureşti, căruia i-a comunicat că prin intermediul său voia să transmită către Luci Ervin cele două facturi refăcute conform indicaţiilor directorului A.B.A. – Banat „vă rog să nu mă uitați că vreau să vă văd și eu zece minute și vreau să trimit și eu ceva pt. Timișoara”.

La ora 19:15, cele două persoane anterior menţionate, respectiv Didilă George şi Bojin Titu, au purtat o discuţie telefonică prin care au stabilit să se întâlnească la orele 20:15, în Aeroportul Internațional Henri Coandă. La data de 09.07.2014, ora 09:26, Didilă George l-a contactat pe Luci Ervin pentru a verifica dacă acesta a primit facturile de la Bojin Titu şi dacă erau corect întocmite. Interlocutorul i-a transmis că a ieşit de la preşedintele Consiliului Judeţean şi va verifica acest aspect.

„LUCI ERVIN: Acum am ieșit de la șefu’, mă uit și vă sun imediat.
DIDILĂ GEORGE: Am făcut așa cum ați spus, domn director. Am o rugăminte: vreți să terminăm și noi bâlciul ăsta? Că și așa, mi-ați scăzut de acolo 14 mii lei. Vreți să-mi dați și mie banii astăzi?” 

Din cauza faptului că Luci Ervin tergiversa încheierea contractului şi plata produselor, tot la data de 09.07.2014, orele 13:42, Didilă George i-a transmis un nou mesaj text preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, în care i-a solicitat sprijinul pentru rezolvarea problemei, „vă rog mult ajutați-mă cu băiatul ăla cu hârtia care v-am dat-o ieri că nu a rezolvat nimic și nici nu vrea să mai răspundă la telefon…”.

Astfel, din conţinutul mesajului se deduce faptul că Bojin Titu avea cunoştinţă despre discuţiile purtate între funcţionarul public şi Didilă George şi, mai mult, putea exercita o influenţă asupra directorului A.B.A. Banat, Luci Ervin, pentru a-l determina să urgenteze soluţionarea problemei. În aceeaşi zi, la scurt timp de la momentul la care a transmis mesajul text, respectiv la ora 14:00, Didilă George a fost contactat de către Luci Ervin care i-a comunicat că se ocupă de achitarea facturilor.

„LUCI ERVIN:… Acum plătim o factură și mâine a doua.
DIDILĂ GEORGE: Dom’le, dar plătește-le odată pe amândouă, să terminăm odată bâlciul ăsta, dom’le!
LUCI ERVIN: Acum, uite asta fac…
DIDILĂ GEORGE: Primesc prima dată… plătește-le, dom’le, pe amândouă și terminați dracu’ odată cu bâlciul ăsta! Că iese, dracu’ altceva, aude lumea în gura noastră pentru nimic! Ajungem la alte… în gura altora! Pentru ce, dom’le?! Ce am făcut?!
LUCI ERVIN: Da…
DIDILĂ GEORGE: Lumea interpretează altfel! Telefoanele astea sunt ascultate! Eu știu… ce am făcut?! Am furat țara?! Am făcut milioane de euro?! Ce am făcut?! Două aranjate (?) mari și late! Pentru asta mă chinuiți într-un hal… Eu am luat bani cu camătă din altă parte. Dați-mi banii, să-i dau banii acolo omului și nu-mi trebuie nimic. Că n-am nici un adaos.

Noi STENOGRAME despre mafia achizițiilor din Timiș

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore