Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Doua calauze, arestate de politistii de frontiera pentru trafic de migranti, la Timisoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au depistat doi cetățeni irakieni care au sprijinit 14 migranţi, irakieni și iranieni, să treacă ilegal frontiera din Serbia. Cele două călăuze au fost reținute pentru 24 de ore, iar cetăţenii iranieni au fost predați autorităţilor sârbe în baza acordului de readmisie.

Duminică, 14 octombrie 2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Ca urmare a acesteia, au fost identificați, pe raza municipiului Timişoara, 14 cetățeni străini, care nu vorbeau limba română. Având în vedere faptul că persoanele în cauză (5 bărbați, 4 femei și 5 minori) nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost duse la sediul instituției pentru cercetări. În acelaşi timp, extinzând cercetările, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Deta au reținut, între localitățile de frontieră Giera și Toager, alţi doi cetățeni străini. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că din grupul format din 14 persoane, fac parte șase cetăţeni din Irak și opt din Iran, adulţii având vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, iar copiii între 1 şi 13 ani.

Polițiștii de frontieră au concluzionat că cele două persoane depistate de către lucrătorii din cadrul Sectorului P.F. Deta sunt cetățeni irakieni, Y.J. si A.Z., în vârstă de 20, respectiv 33 de ani și aveau rol de călăuze. Cei doi au sprijinit grupul de migranţi să treacă ilegal frontiera din Serbia în Romania, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei 14 migranti, respectiv trafic de migranţi pentru cei doi cetățeni irakieni, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Pe numele celor doi cetățeni irakieni, călăuzele grupului, au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

Totodată, au fost contactate autorităţile de frontieră din ţara vecină în vederea cercetării evenimentului, cei opt cetăţeni iranieni fiind predați autorităţilor sârbe în baza acordului de readmisie, iar ceilalţi au fost preluați de Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara până la finalizarea cazului.

- Advertisement -
Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore