Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Emoționant! Comemorarea lui Paul Walker a depășit orice „barieră” la Timișoara

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Moment istoric la Timişoara. Programat încă de duminică, evenimentul care urma să comemoreze trecerea în nefiinţă, mult prea repede, a actorului din seria “The Fast and The Furious/Furios şi Iute” – Paul Walker – a luat o amplaore nemaiîntâlnită.

Întrucât acesta a fost „regizat” pe Facebook, iar acest tip de acţiuni – cel puţin până acum – au fost un adevărat insucces, de această dată „event-ul” a fost unul care a reuşit să strângă în parcarea arenei Dan Păltinişanu şi mai apoi pe drumul spre Iveco, peste 1.000 de maşini, conform spuselor poliţiştilor prezenţi la faţa locului, care şi ei au fost suplimentaţi, un număr de 30 de organe de ordine fiind detaşate la eveniment, mulţi chemaţi de la căldura propriului cămin.

După adunarea maşinilor în zona stadionului, a urmat încolonarea şi deplasarea spre punctul final, un punct situat la circa 7 kilometri de „Start”. Dacă maşinile situate în faţa coloanei reuşeau deja să ajungă la Iveco, la ora 21:30, cele din urmă abia se urneau din parcarea arenei de fotbal. Drumul a fost lung şi anevoios datorită traficului suficient de intens la acea ora, dar şi datorită faptului că numărul enorm de maşini prezente la eveniment a fost cu mult mai mare decât se aşteptau organizatorii.

Odată ajunşi, cu toţii, în parcarea Iveco, maşinile au fost parcate în „stilul” Fast & Furious, iar într-un loc liber, participanţii au aplicat câteva imagini, care-l reprezentau pe Paul Walker şi pe prietenul său decedat în teribilul accident de sâmbătă, pe un gard, sub acestea zeci de lumânări fiind aprinse în memoria celor doi tineri dispăruţi dintre noi. S-a ţinut un scurt moment de reculegere, pentru ca mai apoi, tot în memoria celor doi, motoarele a câtorva maşini puternice să fie turate simultan.

După câteva demonstraţii „în forţă” a unor participanţi şi câteva minute bune scurse între timp, mai exact în jurul orei 23:00, acţiunea a luat sfârşit iar cei prezenţi s-au îndreptat în linişte spre casele lor. La eveniment a fost prezent şi celebrul motociclist campion naţional, giroceanul Ionel Pascotă, alături de fiul său Patrick, de doar şase ani. „Timişoara este aici şi asta se poate vedea cu ochiul liber. Am venit în calitate de fan ca şi toţi ceilalţi, pentru că mi s-a părut extraordinar evenimentul propus de organizatori, cu atât mai frumos cu cât au făcut „lucruri” frumoase cu maşinile. De la Paul Walker şi din filmele sale toţi avem de învăţat, fiecare dintre noi” a declarat Ionel Pascotă.

„Paul Walker ne-a inspirat pe mulţi dintre noi, fie că recunoaştem sau nu asta, a fost un model odată cu apariţia seriei Fast & Furious. Vreau să mulţumesc celor peste 1.000 de şoferi care şi-au adus maşinile pe frigul acesta la eveniment, să le mulţumesc tuturor celor care au participat, cu mic, cu mare, autorităţiilor locale, şi mai ales Poliţiei, care ne-a sprijinit. Mulţumim de asemenea primarului Nicolae Robu, care ne-a dat aprobare pentru acest eveniment fără a sta pe gânduri” ne-a declarat unul dintre organizatori.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore