Așa cum am arătat în episodul trecut, Direcția de Investigații a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Timișoara (DIICOT), în baza unor informații și plângeri prealabile, a început anchetarea grupului infracțional condus de Paul Mânzu, zis” Arthur”. Astfel, cu timpul, în baza unor mandate de interceptare și acțiuni de filaj, procurorii au ajuns la concluzia că actvitățile proxenetului erau sprijinite și de către alte persoane: Ovidiu Torj, Firu Tiron, Bală Gheorghe, Iancuși Amarildo-Alin și Marcel Olteanu.

În mod cert, după cum au stabilt cercetările din dosar, în mare parte, Paul Mânzu era cel care racola minorele, folosind metoda”loverboy”. Mai mult, așa cum rezultă din dosar, proxenetul nu suporta ideea ca ”fetele sale” să aibă un loc de muncă legal, ci să fie mereu la dispoziția sa, la orice oră din zi sau din noapte. În acest sens, dialogul purtat cu Lupan Iamira-Debora, în data de 6 martie 2015, este unul elocvent:

M.P.V.- Mă tu ai inebunit cu firma aia de cabluri să te angajezi acolo?
L.D.I- Poftim?
M.P.V.- Ai pitici pe creier cu firma aia de cablu să te angajezi acolo?
L.D.I.- Ce firmă?
M.P.V.- La Delphi şi prostii de astea.
L.D.I.- Păi da, o să merg.
M.P.V.- Mă tu nu îţi dai seama că te distrugi de tot. Problema mai dură e că trebuie să discutăm de faza aia cu Delphi că e aiurea, înţelegi?

După discuția cu minora, în doi timpi şi trei mișcări, așa cum rezultă din interceptări, Paul Mânzu, zis Arthur, trece la ofensivă și îi face lui Giuseppe Handke, alias DJ Project, o descriere a tinerei, mai ceva ca în ”cărțile de specialitate”:

M.P.V.- Da.
H.G.- Na îmi trimiţi o poză?
M.P.V.- Da, da, da, stai că trimit acum!
H.G.- De ce?
M.P.V.- Nu am trimis încă, acum trimit.
H.G.- Hai trimite-mi ca să stai mai bine! Hai! Eu zic că e ceva bun, nu mă crezi. Da? Mă! Dar nu e aia mică care vrei tu să mi-o dai.
M.P.V.- Aia de la Biled?
H.G.- Da.
M.P.V.- Şi aia e aici, dar mai e una, înaltă, manechin.
H.G.- Ha? Nu mi-o tot da dracu tot pe aia, dă-mi ceva fain!
M.P.V.- Du-te dracu’! Ai făcut-o deja.
H.G.- Nu am făcut-o deja, am vrut să o dau la cineva odată dar nu era în Timişoara.

Export de carne vie

Plin de avânt și cu o experință de invidiat în domeniul racolărilor, Paul Mânzu a încearcat să spargă barierele, dorind să treacă la exportul de carne vie. În acest sens, ”Arthur” s-a consultat cu Tiron Firu, zis ”Rico”, cetățean român de etnie rromă, stabilit la Munchen-Germania si unul din finanțatorii judecătorului Nicolae Tomuș:

T.F.- Ştiu că tu, oricum, ai experienţă în treburile astea, nu tre’ să te învăţ eu, numa’ ştii tu… Să nu se interpreteze lucrurile.
M.P.V.- Păi, am văzut că deja i-a zis şi lui că…
T.F.- Da, da, da! Păi, o zis băiatu’: Uite, o venit, i-am dat şi dup-aia (ea a zis): Mă duc să văd ce vrea prietenu’ tău. Şi zic: Foarte bine! Uite-aşa tre’ să facem, frate! Echipă! Nu să ţinem de ele! Hai că-ţi pică una cu tronc; Bă asta-i cuminte, vreau s-o ţin… Aia-i altceva, da’ acuma le ţinem pe toate?!
M.P.V.- Eu vreau sa-i forţez mâna să vină cu ceva, dacă tot m-a supărat.
T.F.- Vezi că eu am stabilit cu ea sâmbătă… Mi-aduce pe una, o prietenă de-a ei, ceva… mai în vârstă, ce face…

Ca totul să mergă ca pe roate, în rețeaua organizată de Paul Mânzu, fiecare avea câteva sarcini de îndeplinit. De exemplu, așa cum rezultă din interceptările telefonice, Iancuși Amarildo-Alin, zis” Ama”, se ocupa cu aprovizionarea de droguri, făcea și pe șoferul și, mai mult, era un soi de expert vestimentar, însărcinat cu costumarea ”cât mai sexy” a minorelor:

M.P.V.- Vreau s-o echipezi pe domnişorică. Să te gândeşti ce măsuri are, ce nu ştiu ce. O să aibă nevoie şi de nişte haine cu care să rămână cu ele.
I.A.A.- Perfect! Nu-i problemă!
M.P.V.- În primul rând haine… Cash cât mai puţin, că e fumătoare ca şi tine, nu vreau s-aud că…
I.A.A.- Bun, bun!
M.P.V.- Vreau s-o văd îmbrăcată. Nu vreau să văd nimic altceva pe ea. Bani cât mai puţin.

Recuperare eșuată

Pe parcursul cercetăriilor celor de la DIICOT Timișoara, timp în care toată gașca lui Paul Mânzu era monitorizată, pe data de de 17 februarie 2015, celebrul Ovidiu Torj, cunoscut interlop şi fost soț al lui Brigitte Sfăt, actualmente soție a tenismenului-senator Ilie Năstase de la UNPR, cade pe tehnică într-o speță de toată frumusețea, chiar în timp ce încerca ”cu vorba bună” să recupereze 3000 de euro, o creanță… de la o femeie gravidă:

T.O.- Ceau. Dar ce? Te-a pus să răspunzi tu la telefon?
ANDREEA – Dar nu e acasă, nu e în ţară.
T.O.- Unde îi?
ANDREEA – Îi în Belgia, nu e acasă.
T.O.- Auzi? Pe ăsta al tău o să îl graţiez, nu o să îl mai bat vreo jumătate de oră, îi dau vreo 5 minute. Bine? Ha?
ANDREEA – Bă, cresc şi eu un bebe şi tu mi-l baţi în loc să îl laşi să îşi crească copilul?
T.O.- Păi, atunci de ce te-o lăsat şi o plecat?
ANDREEA – Păi o mers să facă un ban când nasc, încă mai am puţin şi nasc.
T.O.- Bă, când naşti?
ANDREEA – Acum în martie, la jumătate.
T.O.- Da?
ANDREEA – Păi, da, şi îmi trebuie că nu am nici un leu, nu am nici o hăinuţă, nu am nimic.
T.O.- Ai futu-i gura lui şi te-o lăsat şi fără şi a plecat.
ANDREEA – Păi o plecat să îmi facă bani mă.
T.O.- Nu ştiu, că şi mie are să îmi dea vreo 3000 dar na, am zis să îl ajut.
ANDREEA – Hai mă acum nu ţi-e milă de noi!
T.O.- Cum vrei tu, mă iei pe latura asta, bine, Andreea

Cum era de așteptat, modul ”politicos” aplicat de Ovidiu Torj, nu a rămas fără urmări, întrucât, la câteva minute după discuție, “bancherul” a primit un SMS de la ”datornic”, fiind amenințat cu Poliția:

„Îmi pare rău Ovi nu sunt sifon dar azi vin acasă şi depun plângere pt că mie mi frică să ies în oraş că m-ai ameninţat că mă baţi de mă omori. Eu nu am duşmani în oraş. Mi-ai cerut 10 milioane pt nişte acareturi uscate şi expirate care nu meritau aproape nimic. Am încercat să fiu corect şi ţi-am dat ceva dar tu mă suni şi mă jigneşti şi ameninţi că mă baţi de mă omori. Îmi pare rău.”

Şi, ca tacâmul să fie complet, după incidentul cu ”executarea” eșuată a datornicului, la rândul său, Ovidiu Torj, a pus mâna pe telefon și s-a plâns prietenului său, Marcel Olteanu:

T.O.- Futu-i gura lui nesimţitul ăsta şi… ai văzut, mai javră?
M.O.- Aha.
T.O.- Că merge la gardă, că… futu-ţi gura mă-ti de nesimţit!
M.O.- Da, Ovi, dar nu se vorbeşte aşa, dacă vrei banu’ frate.
T.O.- Da, mă, dar nu, să îmi dea banul, ce i l-am dat eu!
M.O.- Dar unde eşti acum?

Marcarea teritoriului

Un aspect, mai mult decât interesant, intervine în ancheta DIICOT Timișoara, la data de 21 octombrie 2014, când interlopul Marcel Olteanu este interpelat telefonic de un autor necunoscut A.N.. Discuția este extrem de relevantă din mai multe puncte de vedere și lămurește o serie de aspecte. În primul rând, lupta pentru teritoriu. În al doilea rând, lupta pentru… minore. Şi, nu în ultimul rând, cine asigură ”protecția” proxenetului Paul Mânzu:

M.O.- Da!
A.N. – Ce faci, Marceluţ?
M.O.- Ce să fac, ce să fac, uite, nu ştii? Îs la club acuma şi…
A.N. – Ascultă-mă, ascultă-mă! Auzi? Lasă-l pe, Luţa ăsta, al meu, să… nu ştiu cine e ăla, Paul, ăla, lasă să vorbească ei doi, că iară l-o vorbit pe ăsta, al lui, de prietena lui nu ştiu ce, Luţa mă, prietenul meu!
M.O.- Taci, mă, mai taci mă, din gură, mă, nu mai vorbi tu, în pu#a mea! Aia venea de la pu#a, de la Poşa! Tu eşti nebun? Prietena lui?
A.N. – Mă, îi a lui fata! Ce nu înţelegi?!
M.O.- Îi a lui, da, e a lui!
A.N. – Treaba lui ce face!
M.O. – Păi, mă, omule!
A.N. – Da lasă-i pe ei doi să se descurce!
M.O.- Auzi, eu ştiu, frate problemele!
A.N.- Lasă să se întâlnească ei doi! Eu vreau să se întâlnească ăsta cu el, să vorbească ei doi! Lasă-i în pace!
M.O.- Auzi!
A.N. – Să-şi rezolve ei problemele.
M.O.- Păi, ăsta e al meu, bă… ha, ha, ha!
A.N. – Şi ăstălalt e al meu!
M.O.- Păi, ştiu, e al nostru…
A.N. – Na! Dacă, el, el e al meu, ăla e al tău, lasă-i în pace!
M.O.- Da, mă, ia-l şi pe ăla şi vino încoa’ cu el! M-auzi?!
A.N. – Da! Auzi? Lasă să se întâlnească ei doi să vadă!
M.O.- Păi, da, da, o zis că mi-o dă mie, sunt singur, frate!
A.N. – Da?
M.O.- Mi-a promis-o mie! Păi, da cum? Păi, da nu mai pot să-l iert!
A.N. – Ha, ha!
M.O.- N-am cum! Că numai aşa o ieşit din vârtej. O angajez.
A.N. – Ha, ha!
M.O.- Asta e altă treabă, frate! Oricum, ăsta, al meu e număru’ unu în ţară.
A.N. – Da, mă! Ha, ha!
M.O.- Paul Manzu. El e numărul unu în ţară, deci n-ai ce să…
A.N. – Hai, că ţi-l dau… că vrea să-ţi zică ceva!
M.O. – Ce?
A.N.– Vorbeşte o ţâră cu Luţa, că vrea să-ţi zică ceva!
M.O. – Cheamă-l, zi-i să vină aici, veniţi în…!
A.N. – Stai, stai!
LUTA – Alo! Marcel, ciao!
M.O.- Ce faci, Luţa, tatăă?!
LUŢA – Uite, pe aicea la un suc! Uite, Marcel ce… şti, eu aseară, mi-ai zis tu, am lăsat tot, ca şi cum nu, ai zis tu. Ştii?
M.O.- Da! Da!
LUŢA – Şi acuma, azi, asta, ea mai are pe unu’, doi, na, e treaba ei, fata. Ştii?
M.O.- Ascultă-mă! Fii atent! Paul Manzu, ăsta e numărul unu în ţară, nu în judeţ. Ai priceput?
LUŢA – Da, da! Numai stai să-ţi zic!
M.O.- Dacă te înţelegi bine cu el, ai putea să înveţi ceva de la el.
LUŢA – Am înţeles, Marcel! Eu nu am treaba lui, nu vreau să am…
M.O.- E peste voi. Ascultă-mă! Vino aicea, Luţa, puiul meu, vine şi Paul, e pe drum, vine acuma şi discutaţi frumos, nu astea, pe telefoanele astea nu-s bune! Crede-mă, ce-ţi spun!
LUŢA – Ciao Marcel, ciao, ciao!

Spune-ţi opinia civilizat!