Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

FOTO Copii de gimnaziu – poliţişti rutieri la Variaş. Super-experiment cu pitici, al Postului de Poliţie din comuna timişeană

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Experiment deosebit testat de poliţiştii din comuna timişeană Variaş. În perioada octombrie – noiembrie oamenii legii din cadrul Secţiei 12 Rurale Periam – Post Poliţie Variaş desfăşoară activităţi specifice în scopul creării unui climat de siguranţă în zona adiacentă Şcolii Gimnaziale Variaş, pentru un trafic rutier mai sigur.

În activităţile practice au fost implicaţi şi elevii din cadrul şcolii, iar prin acestea, oamenii legii urmăresc:
• prevenirea producerii de evenimente rutiere prin depistarea conducătorilor auto care încalcă aceste norme;
• cunoaşterea de către elevi a normelor în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice;
• diminuarea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către aceste categorii de participanţi la traficul rutier;
• conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii si consecinţelor accidentelor rutiere produse ca urmare a indisciplinei pietonale;
• controlul, supravegherea şi îndrumarea traficului rutier în zona adiacentă Şcolii Gimnaziale Variaş, la trecerile pentru pietoni, la venirea şi la plecarea elevilor de la cursuri;
• prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării elevilor;
• combaterea absenteismului şcolar;
• implicarea elevilor în activităţi practice împreună cu poliţiştii, sub atenta îndrumare şi supraveghere a acestora.

Astfel, în cursul săptămânii trecute, poliţiştii au întocmit un chestionar cu întrebări din legislaţia curentă, pentru a verifica cunoştinţele acumulate de micuţi, iar primii doi elevi, cu cel mai mare punctaj obţinut, au participat alături de oamenii legii la o demonstraţie practică, în zona trecerilor pentru pietoni. Piticii participanţi au fost dotaţi cu caschetă de poliţie, ham reflectorizant şi paletă reflectorizantă. Activităţile de acest gen continuă.

Poliţiştii recomandă copiilor, pentru a evita accidentele, să înveţe şi să respecte câteva reguli de circulaţie:
„- Circulaţi doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu exista trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră.
– Dacă circulaţi cu bicicleta, evitaţi zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare. Dacă totuşi ajungeţi cu bicicleta într-o intersecţie, respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi sporiţi-vă atenţia!
– Nu aveţi voie să circulaţi cu rolele pe partea carosabilă, ci numai în locuri special amenajate (parcuri) sau pe trotuare!
– Nu staţionaţi pe bordura trotuarelor deoarece vă puteţi dezechilibra şi ajunge în faţa maşinilor!
– Traversarea străzii se face numai pe trecerea de pietoni. Nu fugiţi pe trecerea de pietoni, opriţi-vă pe marginea acesteia şi aşteptaţi ca maşinile să se oprească pentru a vă permite traversarea!
– Acolo unde sunt instalate semafoare, veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai pe această culoare!
– ATENTIE! Dacă se apropie de trecerea de pietoni maşini ale poliţiei, salvării sau pompierilor, NU TRAVERSAŢI, chiar dacă semaforul arată culoarea verde.”

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore