Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

FOTO De azi se vând noile POLIcard-uri. Vezi cum arată şi câte se vând

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Revenit în primul eşalon fotbalistic al ţării, clubul Poli Timişoara a început vânzarea noilor abonamente chiar de astăzi. Acestea pot fi valabile pe tot sezonul sau numai pe jumătate, însă cel mai convenabil, din punct de vedere financiar, este achiziţia unui POLIcard pe durata întregului sezon.

Poli a dat drumul la vânzarea noilor POLIcard-uri. De miercuri dimineaţă, mai exact de la ora 9:00 abonamentele pentru meciurile de pe „Dan Păltinişanu” se pot procura din zona vestiarelor stadionului, unde se achită taxa aferentă, după care, în numai câteva minute, se primeşte şi cardul.

Vocea Timişului a fost la faţa locului, iar pentru cei interesaţi am aflat că numai în primele trei ore, mai exact între ora 9:00 şi ora 12:00, s-au vândut 65 de POLIcard-uri.

Cei interesaţi de procurarea unui astfel de abonament trebuie să ştie că au nevoie, pe lângă suma aferentă, de cartea de identitate în original, întrucât aceasta se scanează iar poza de pe ea va apărea şi pe POLIcard.

Şi de pe patul de spital, polistul adevărat vrea POLIcard

În timpul petrecut alături de angajatul clubului care se ocupă de eliberarea POLIcard-urilor, am asistat la un eveniment mai mult decât interesant. Un domn a venit să se intereseze de preţul şi modlitatea de eliberare a abonamentului pentru un amic de-al său aflat pe patul de spital. Deşi cel din urmă suferise o semipareză, în speranţa recuperării, acesta, de pe patul de spital, şi-a rugat prietenul să meargă la club să se intereseze dacă poate să-i facă POLIcard-ul, ceea ce dă dovadă de faptul că spiritul „Poli” nu moare niciodată şi în nici o împrejurare, indiferent de situaţie.

Preţurile, scăzute marţi de primarul Nicolae Robu

Vă reamintim că tarifele abonamentelor pentru noul sezon sunt următoarele:
La Tribuna 0:
– 300 de lei/abonament – tur + retur campionat;
– 200 de lei/abonament – tur sau retur campionat;
La Tribunele I şi II:
– 150 de lei/abonament – tur + retur campionat;
– 100 de lei/abonament – tur sau retur campionat;
La Peluză:
– 100 lei/abonament – tur + retur campionat;
– 70 lei/abonament – tur sau retur campionat;
La lojă:
– 400 lei/abonament – tur + retur campionat.
La sectorul V.I.P:
– 500 lei/abonament – tur + retur campionat.

Ar mai fi de menţionat că actualele carduri nu sunt definitive, acestea având inscripţia „Se va preschimba”, urmând ca cele definitive să fie dotate cu un cip – compatibil cu noul sitem de acces la stadion.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore