Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Spectacol total pe circuit. Cupa Campionilor C.R.R.S. a readus publicul pe Vik Power, la Arad

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Duminică, 27 octombrie 2013, a fost zi de spectacol pe circuitul Vik Power din Arad. Deşi Campionatul Regional de Rally Sprint s-a încheiat, pista arădeană a fost gazda Galei Campionilor, eveniment ce a adus cu el şi Cursa Campionilor, iar cel mai mare aliat al organizatorilor a fost fără îndoială vremea perfectă şi temperatura de circa 25 de grade celsius.

Show-ul automobilistic a fost deschis de juniorii Adrian Marcovici, Ovidiu Vrazsa şi Vlad Briscan, pentru ca mai apoi să ia startul competitorii de la Clasa I, II, respectiv III, iar în final să „zburde” pe asfaltul încins piloţii licenţiaţi, pe pistă făcându-şi loc numele grele.

Organizatorii de la VSS Racing Club au avut de dat nu mai puţin de 70 de starturi, însă cele mai multe aplauze le-au rupt fără îndoială piloţii licenţiaţi, care s-au prezentat pe pista arădeană cu bolizii din Campionatul Naţional de Raliuri sau cel de Viteză în Coastă. Un alt pilot care a încins de la asfalt, la cauciucuri şi până la palmele spectatorilor, datorate aplauzelor, a fost GAO, care a făcut un spectacol deosebit cu „noua achiziţie” un BMW roşu ca focul. Acesta s-a folosit de ocazie pentru a face deja celebrele sale drifturi, iar prestaţia sa i-a făcut pe cei prezenţi să-i strige numele, la ieşirea de pe circuit, precum o galerie a unei echipe de fotbal.

Pauza dintre cele două manşe de concurs l-a „scos” pe pistă pe fostul campion naţional Valentin Porcişteanu, care a făcut o nouă demonstraţie de pilotaj la Arad.

Competiţia s-a încheiat după apusul soarelui, când a avut loc şi Gala Campionilor, concurenţii fiind răsplătiţi cu cupe şi diplome pentru rezultatele obţinute pe parcursul ediţiei din 2013 a Campionatului Regional de Rally Sprint (C.R.R.S.).

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore