Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Guvernul trimite studenții acasă pentru a nu putea participa la PROTESTE! Nicolae Robu: RUȘINOS ȘI TRIST!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Proiectul de Hotărâre de Guvern propus de MEN prevede suspendarea cursurilor din instituţiile de învăţământ superior pentru zilele de vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie. „Decizia MEN vine în sprijinul facilitării exercitării dreptului la vot pentru studenţi şi personalul din universităţi, care au domiciliul în alt loc decât acela unde îşi desfăşoară activitatea academică. MEN precizează că instituţiile de învăţământ superior sunt cele care, în baza autonomiei universitare, hotărăsc zilele când se vor recupera cursurile suspendate”, transmite Ministerul prin intermediul unui comunicat.

Ca ”răspuns”, Nicolae Robu, fostul rector al Universităii Politehnice din Timișoara, actualul primar al capitalei Banatului, susține că Guvernul PSD, fiindu-i ”teamă” de numărul mare de studenți care a ieșit la mișcările de protest din weekend-ul trecut, va aviza favorabil acest proiect de HG, doar pentru ca studenții să nu poată participa la noile mișcări pregătite chiar pentru vineri, una dintre acestea fiind programată la Timișoara.

”Intenţia Guvernului de a-i trimite pe studenţi acasă începând de joi reprezintă o nouă sfidare la adresa societăţii româneşti, în mod special la adresa tineretului, la adresa studenţimii, care, după mulţi ani de apatie păguboasă, indusă de forţe oculte, tocmai a început să arate că ÎI PASĂ. În plus, ea denotă disperarea lui Victor Ponta şi a PSD că vor pierde alegerile prezidenţiale şi, odată cu ele, ca o consecinţă firească, întreaga putere.

Este ruşinos şi, totodată, trist, ca la 25 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, să asistăm la reeditarea uneia din măsurile luate atunci de Ceauşescu şi regimul lui.

Ca profesor universitar, cu 4 mandate de Prorector și 2 de Rector la activ, din 1990 până în 2012, mereu aproape de studenți, îmi exprim speranţa, încrederea, că studenţii României vor fi consecvenţi în a demonstra că doresc să-şi spună cuvântul asupra viitorului ţării lor şi, implicit, al lor, ca indivizi și că vor respinge oferta otrăvită de zile libere, îmbietoare la drumeţii şi distracţii, optând să participe la vot, în număr cât mai mare, duminică, 16.11.2014, fie rămânând în centrele universitare în care studiază, fie acasă, alături de familiile lor, mobilizându-i şi pe cei apropiaţi să-şi exercite acest drept democratic fundamental” a transmis Nicolae Robu, prin intermediul unui comunicat postat pe Facebook.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore