Influenţe asupra preţurilor carburanţilor: În prima parte a lunii noiembrie preţul petrolului a scăzut

- Advertisement -

„Rezultatele nefavorabile raportate de Zona Euro în ceea ce priveşte şomajul şi inflaţia, faptul că Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referinţă, plus evoluţia recentă peste aşteptări în ceea ce priveşte piaţa americană a muncii au fost factorii care au condus în ultima perioadă la deprecierea Euro şi, respectiv, la întărirea consistentă a Dolarului american. În contextul aprecierii monedei americane, asistăm, în general, la scăderea cotaţiilor mărfurilor şi deci şi a petrolului”, a declarat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding.

În prima decadă a lunii noiembrie, preţul petrolului Brent (relevant pentru Europa) a scăzut cu cca 3,7%; Leul s-a depreciat însă în aceeași perioadă cu cca 1,9% faţă de Dolarul american, astfel încât cei doi factori de influenţă asupra preţurilor carburanţilor din România au acţionat în direcţii opuse. Astfel, în deschiderea lunii curente, preţul petrolului Brent oscila în jurul a 108,8-109 USD/baril, iar perechea USDRON avea valori în jur de 3,2540. La sfârşitul săptămânii trecute, cotaţia petrolului Brent scăzuse uşor sub 105 USD/baril, iar Leul se depreciase până la valoarea de cca 3,3160 Lei pentru 1 USD. „Preţurile carburanţilor se construiesc, desigur, într-un mod mai complex decât „aritmetica” simplă „preţ petrol- cotaţie USDRON”. În mod normal, ar fi puţin probabil să putem asista în România la schimbări majore ale preţurilor carburanţilor în intervalul de timp imediat următor, dar suntem într-o perioadă de volatilitate ridicată în pieţe, cu efecte atât asupra Leului, cât şi în ceea ce priveşte petrolul, cu mulţi factori care pot acţiona oricând semnificativ în ambele direcţii”, a mai precizat Pojar.

La nivelul anului 2013, Leul a înregistrat o apreciere de cca 1,2% în faţa USD la sfârşitul săptămânii trecute, comparativ cu cotaţia sa faţă de Dolarul american de la începutul anului; preţul petrolului a marcat, în aceeaşi perioadă, o scădere de cca 5,7%.

Rezultatele bune recente privind piaţa americană a muncii relansează speculaţiile privind posibilitatea reducerii stimulentelor de către FED, fapt care ar trebui să susţină aprecierea USD (inclusiv faţă de Leu) şi – într-o primă etapă cel puţin – să conducă la scăderea preţurilor mărfurilor (deci şi a cotaţiei petrolului). „În cele din urmă însă, evoluţiile economice bune (ale SUA şi – să sperăm – şi cele ale UE) vor duce în viitor în mod firesc la creşterea cererii de petrol, iar astfel va spori inclusiv greutatea mecansimelor clasice de acţiune asupra preţului, respectiv raportul cerere-ofertă. În acelaşi timp, faptul că cele trei zile de negocieri între Iran şi şase puteri mondiale s-au încheiat duminică fără a se ajunge la un acord final privind programul nuclear iranian a lăsat deschisă o altă „pârghie” de influenţă a preţului petrolului, până la rezolvarea completă a situației”, a încheiat Pojar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Proiecție pro-homosexualitate pe fațada clădirii Operei din Timișoara, simbol al Revoluției române

În plină sărbătoare religioasă a Sfintei Parascheva, aseară, chiar...

O noua linie de transport scolar la Timisoara. Apare traseul S11!

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat, cu...

Timișoara – de la primul tramvai electric la întâiul mijlocul de transport în comun cu cea mai lungă autonomie din lume

De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere....

VIDEO! Timișoara, invadată de țepari care se dau reprezentanții Enel. Vezi cum acționează

Atenție mare cui deschideți ușa și ce acte semnați!...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Marilen Pirtea, deputat PNL: Istoria se repetă. Apar semnele care au precedat criza din 2008

Iresponsabilitatea actualilor guvernanți va arunca România într-o criză autoindusă,...

Ludovic Orban amenință PSD cu proteste de stradă împotriva legislației din domeniul economic

PNL ar putea organiza proteste de stradă pentru a...

Tineri suspectați că au furat 600 de litri de carburant, prinși în flagrant

Polițiștii timișeni au prins în flagrant trei tineri bănuiți...

Moneda Naţională, una dintre cele mai stabile din Europa

De două săptămâni şi jumătate, moneda naţională este una...

Moneda americană a crescut cu 2,5% săptămâna trecută pe piaţa valutară

Decizia Rezervei Federale americane de a menţine nemodificată dobânda,...