Hotărârea secţiei poate fi atacată cu contestaţie la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la comunicare, iar hotărârea plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi termen. Hotărârea instanţei este irevocabilă.

Hotărârea irevocabilă prin care se constată neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie se comunică Preşedinţiei României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie. În aceeași ședință, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie, începând cu data de 25 august 2015, a lui Aurelian Nicolae Tomuş, judecător în cadrul Judecătoriei Timişoara, până la finalizarea procedurii de verificare şi constatare a îndeplinirii condiţiei de bună reputaţie.

Hotărârea Secţiei a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 76 alin 4 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora “Pe parcursul procedurii de verificare şi constatare a îndeplinirii condiţiei de bună reputaţie, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la finalizarea procedurii, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor de verificare sau dacă aceste proceduri sunt de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei”.

Judecătorul Aurelian Nicolae Tomuș este cercetat de DIICOT sub control judiciar pentru șantaj și folosirea serviciilor unei persoane exploatate. În luna iunie, s-au făcut mai multe rețineri de către DIICOT Timișoara în dosarul de trafic de persoane în care au fost identificate peste 25 de victime minore, iar alte persoane au fost puse sub control judiciar. Printre cei reținuți au fost liderul grupării Paul Mînzu, Ovidiu Torj, dar și polițistul Ovidiu Gîțan de la Secția nr. 1 Timișoara. Printre cele șapte persoane cercetate sub control judiciar se află judecătorul Nicolae Aurel Tomuș de la Judecătoria Timișoara și DJ Gino Manzotti de la DJ Project.

Informaţiile publicate de VOCEA TIMISULUI pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.