Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Patrick Pascotă, câștigător în prima etapă a Campionatului regional de Motocros de la Ianova

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Duminică, 31 mai 2015, cu o zi înainte de Ziua Copiilor – 1 iunie, cel mai mic Pascotă, Patrick, și-a făcut un cadou cum nu se putea mai bine. Clubul ”Moto Bike Shop” a organizat deschiderea Campionatului regional de Vest la Motocros, etapa inaugurală a competiției având loc pe circuitul de ”Teodor Park” din localiteatea timișeană Ianova.

Manșele de concurs au debutat în jurul orei 13:30, iar la clasa 50 cmc, cel mai bun a fost, așa cum era de așteptat, Patrick Pascotă. Mezinul campionului național Ionel Pascotă, care s-a impus fără prea mari dificultăți la clasa sa. Acesta a fost urmat pe Darius Niculescu, de la Moto Bike Timișoara, în timp ce ultimul loc de pe podium a fost ocupat de David Niculescu de la Taifun Racing.

”Îmi doresc să participe și, bineînțeles, să câștige cât mai multe etape, fie că este vorba despre Campionatul Regional de Motocros, fie că e vorba despre Campionatul Național, deoarece participarea înseamnă acumularea de experiență în cazul lui, dar, mai ales câștigarea etapelor sunt echivalente cu pași mari înainte, spre a-și urma tatăl și bunicul spre o carieră de campion”, a declarat Ionel Pascotă, mândru de fiul său.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore