Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Reunire cu NOUTĂȚI ”vechi”, la Poli Timișoara. Ce planuri are Dan Alexa pentru Liga I FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Luni, 8 iunie 2015, la stadionul ”Dan Păltinișanu” a avut loc reunirea celor de la Poli Timișoara, la numai o săptămână de la ultimul joc oficial. Prima zi de preătire a sezonului 2015-2016 a adus și unele ”noutăți” în rândul elevilor lui Dan Alexa, la primul antrenament participând doi dintre jucătorii pe care clubul i-a împrumutat sezonul trecut: mijlocașul central Andrei Artean (22 de ani), care a evoluat la FC Caransebeș, iar Alexa își dorește să-l păstreze pentru Liga I, și fundașul central Miodrag Todorov (20 de ani), împrumutat sezonul precedent la Mamma Mia Becicherecu Mic. La reunire nu au fost prezenți, lipsind motivat, Pap și Popescu, ambii fiind convocați la naționala de tineret. De asemena au lipsit Alexandrul Lazăr, care a suferit de curând o operație de menisc și Pedro Henrique, golgheterul echipei fiind învoit de antrenorul Dan Alexa.

Cei 21 de jucători care au spus prezent la prima ”adunare”, sunt: Smaranda și Haidău (portari), Belu, Cânu, Bocșan, Scutaru, Melinte, Neagu, Todorov (fundași), Trandu, Artean, Poparadu, Boldea, Petre, Nanu, Doman (mijlocași), Popovici, Bărbuț, Elek, Rus (atacanți).

La primul antrenament pentru viitorul sezon de Liga I a luat parte și Silviu Bălace, deși jucătorul a evoluat sezonul trecut în ultimul meci oficial pentru Poli Timișoara, anunțând că și-a ”pus ghetele-n cui” pentru a-și dedica timpul unei școli de fotbal pe care are în plan s-o deschidă. Tot azi a ”apărut” și noul antrenor cu portarii, Cornel Cernea (39 de ani), despre care cititorii www.voceatimisului.ro au aflat în exclusivitate că va fi ”ajutorul” lui Dan Alexa în pregătirea portarilor.

”Vreau să îi fac pe jucători să conștientizeze că urmează cu totul și cu totul alt drum, mult mai greu. Pentru noi este foarte importantă această perioadă în care trebuie să ne pregătim foarte bine. Este foarte important să fim serioși și să conștientizăm că Liga I este mult mai puternică decât eșalonul secund. Avem șansa de a demonstra tuturor că avem o echipă bună. Dorința mea este să îi facem pe toți să ne respecte. Este un nivel superior acum, iar pentru mine sunt importante primele săptămâni în care trebuie să punem baza pentru ce va fi până la finalul turului”, a mărturisit Dan Alexa înainte de ”reunire”. ”Chirurgul” a dezvăluit și când și unde se merge în cantonament, acesta fiind programat în Austria, după data de 19 iunie, acolo unde tehnicianul nu-și dorește foarte multe jocuri amicale. ”Nu aș vrea să luăm foarte multe meciuri, este o perioadă foarte scurtă. În Austria îmi doresc cel mult patru meciuri. Aici, până plecăm vom avea un joc de verificare. Și, firește, după ce ne întoarcem vom mai perfecta un meci amical sau cel mult două”, a dezvăluit tânărul antrenor.

Deși e greu de adus jucători noi deoarece fotbaliștii care evoluează în românia au contracte semnate până pe data de 30 iunie, Alexa speră să poată înregimenta câțiva ”titulari”, în timp ce o parte dintre tinerii de persepctivă ai clubului vrea să-i ”ofere” sub formă de împrumut unor formații de Liga a II-a sau cel mult a III-a, Poli II fiind prea ”jos” pentru a-i dezvolta acolo. ”Voi încerca să împrumut câțiva tineri de perspectivă în Liga a treia, sau chiar în eșalonul secund, să vedem… Este foarte important și cine va veni. Avem o listă clară, suntem în discuții cu mai mulți jucători, dar e foarte greu să-i aduci de pe acum. Toți își încep pregătirile și trebuie să-și rezolve problemele la echipele lor de club. Unii dintre ei își doresc mult să joace în străinătate. Suntem în negocieri și cred că în viitorul apropiat vor apărea și certitudinile”, a mai spus antrenorul lui Poli Timișoara.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore