Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Șantierul de pe strada Ștefan cel Mare dă roade. Vezi cât de bine vor arăta trotuarele și pistele de biciclete FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Motive de nemulțumire pentru unii, sau de satisfacție de viitor pentru alții, șantierele deschise de aministrația locală prin contur. Dacă pe lângă pasajul subteran din Complexul Rutier Michelangelo, sunt aproape de a mai fi inaugurate două bretele, în timp ce primarul dă asigurări că până în iarnă toate lucrările vor fi încheiate, un alt șantier extrem de important în economia traficului rutier este în plină ”dezvoltare”. Acesta este cel de pe strada Ștefan cel Mare.

Rețele edilitare, iluminatul public, fibra optică în pământ sau noua configurație a drumurilor și chiar înlocuirea șinelor de tramvai, toate vor fi noi și moderne pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara, totul cu ajutorul banilor de la Uniunea Europeană. Lucrarea de modernizare însumează costuri de aproape 25 de milioane de lei din care aproape 20 de milioane de lei vin din fondurile nerambursabile ale UE. Principalul obiectiv al proiectului este: reabilitarea infrastructurii liniilor de tramvai şi modernizarea tramelor stradale, în vederea creşterii calităţii vieţii locuitorilor şi asigurării dezvoltării durabile a municipiului.

Așa cum se poate vedea și din iamgini, prima parte a străzii, ce cuprinde întreaga suprafață pe car vor fi reașezate liniile de tramvai a fost betonată, ba chiar au fost montate deja o parte dintre liniile de tramvai, în timp ce pe sensul de mers rutier spre Calea Stan Vidrighin a fost acoperit deja betonul cu stratul de legătură de asfalt. La nivelul trotuarului de pe același sens, au fost aranjate deja pe o porțiune destul de mare noile pavaje, care vor fi în trei culori: gri – pentru spațiile destinate pietonilor, verzi, pentru pistele de biciclete -aflate între trotuare și spațiile verzi ce delimitează carosabilul-, și roșii, pavajul de această culoare fiind montat din câte se observă pe spațiile pe care se va face accesul auto spre curțile imobilelor de pe strada amintită, dar și pe insulele care vor delimita cele două sensuri de mers. Totodată au fost montați deja stâlpii care vor asigura suportul cablurilor destinate tramvaielor care vor tranzita zona.

Ca ”puncte minus” ce am descoperit deja pe actualul șantier, ar fi faptul că trotuarul, care iese de pe strada Eroilor de la Tisa și virează dreapta pe strada Ștefan cel Mare, este extrem de îngust tocmai în curbă, acolo lipsind, din aceste motive și porțiunea cu pista de biciclete, viitorul acesteia fiind ”incert” deocamdată, întrucât capătul străzii Eroilor de la Tisa a fost și el ”distrus”, făcând parte din proiectul de modernizare.

Rămâne de văzut în ce măsură vor evolua lucările și pe acest șantier în condițiile în care și aici lucrările trebuiesc finalizate în termenul anunțat inițial, eventual cu o ușoară decalare din motive ”meteo”, pentru că Uniunea Europeană nu se ”joacă” cu banii comunității…

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore