Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Săptămână calmă pentru leu

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Perioada a debutat cu o medie de 4,4304 lei, după ce aceasta a crescut în 7 noiembrie la 4,4360 lei, medie care a reprezentat maximul ultimelor aproape trei luni. În următoarele şedinţe euro a fluctuat între 4,4269 şi 4,4319 lei. Vinerea trecută cursul a fost stabilit la 4,4272 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat un minim de 4,4230 şi un maxim de 4,4310 lei, cotaţiile înregistratea seara fiind de 4,4240 – 4,4270 lei.

Pentru perioada următoare este de aşteptat ca raportul să urce spre limita superioară a culoarului în care acesta a fluctuat începând cu martie, care este de 4,38 – 4,45 lei. Deprecierea este consecinţa diferenţelor dintre politicile monetare ale băncilor centrale din zona euro şi SUA, care vor produce o creştere a plasamentelor în dolari implicit o scădere a celor în monedele emergente, precum leul.

Cursul dolarului american a fluctuat între 3,5457, la începutul perioadei, şi 3,5573, la finalul ei media fiind stabilită la 3,5521 lei.

Media francului elveţian a fost foarte stabilă, volatilitatea rezumându-se la 3,6831 – 3,6851 lei.

Perechea euro/dolar a fluctuat în perioada analizată între 1,2395 şi 1,2546 dolari. Cea mai ridicată volatilitate, 1,2399 – 1,2546 dolari, s-a înregistrat vinerea trecută, când pieţele americane au închis la 1,2523 dolari. La finalul perioadei, dolarul american a crescut la cel mai ridicat nivel, al ultimilor patru ani, faţă de un coş al principalelor valute. Deprecierea dolarului era pusă de analişti pe seama închiderilor de poziţii la care au recurs investitorii, pentru a limita posibile pierderi, înainte de întâlnirea grupului G20 care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii la Brisbane, în Australia. Pe termen mediu şi lung este de aşteptat ca dolarul să se întărească, în condiţiile în care investitorii aşteaptă ca Rezerva Federală americană să înceapă mai repede decât se prognoza procesul de creştere a dobânzilor, în timp ce BCE a lăsat de înţeles că va declanşa programul său de achiziţii de obligaţiuni de stat sau ale companiilor din zona euro, după modelul folosit până de curând de banca centrală a SUA.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe decembrie la 1,2401 – 1,2540 dolari iar pe martie la 1,244 – 1,2492 dolari. Preţul futures unciei de aur cu scadenţa luna viitoare a fluctuat între 1.148 şi 1.182 dolari.

Analiza cuprinde perioada 10 – 14 noiembrie

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore