Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Sebastian Răducanu, noul președinte al PSD Timișoara. Ce i-a cerut ministrul Grindeanu deputatului Bîrsășteanu VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În ziua în care președintele Partidului social Democrat, Victor Ponta, în același timp șef al Guvernului României, era plasat sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, la nivelul organizației PSD Timișoara aveau loc alegeri pentru stabilirea noului președinte al acesteia, candidați fiind deputatul PSD Florin Bîrsășteanu și fostul ”boss” al echipei de baschet ”Timba” Timișoara, Sebastian Răducanu. Acesta din urmă este nimeni altul decât fiul președintelui filialei județene a Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), Ion Răducanu.

Numărătoarea voturilor social-democraților care au participat la alegeri s-a dovedit a fi de partea lui Răducanu, acesta câștigând fotoliul de președinte al PSD Timișoara, cu numai opt voturi în plus față de ”colegul” deputat.

Vezi înregistrarea video de mai jos pentru a afla ce spune președintele PSD Timiș despre diferența de opt voturi dintre cei doi candidați la fotoliul de șef al filialei municipale și de ce spune ministrul Sorin Grindeanu că: ”cele două jumătăți să se reunească, să devină așa cum îi stă bine PSD-ului, mai ales în momente dificile”.

”Mulțumesc celor care m-au susținut. Mulțumesc și celorlalți. Într-adevăr, cum spunea și domnul președinte, există, în urma acestui vot, două jumătăți. În realitate, de fapt, este un tot unitar. Trebuie să fie un tot unitar, deoarece scopul nostru comun, și al meu și al lui Florin (Bîrsășteanu – n.r.) este 2016. Numai împreună putem însemna ceva în 2016. Vă asigur că voi lucra în continuare la fel de bine cu Florin și cred că astăzi am demonstrat că PSD-ul este un partid democratic” a spus Răducanu Jr., după aflarea rezultatului alegerilor.

Bîrsășteanu a ținut să-și felicite competitorul, menționând că trebuie să-și unească forțele pentru a pune în aplicare un plan pentru câștigarea Primăriei Timișoara la alegerile din vara anului 2016.

Pe final, Grindeanu a ”acaparat” din nou microfonul de la pupitru, pentru a-i lansa o ”provocare” deputatului Florin Bîrsășteanu. Președintele interimar al PSD Timiș i-a propus fostului manager al Spitalului Județean să-și depună candidatura la una dintre funcțiile de conducere a filialei județene, acolo unde ministrul este singurul candidat pentru șefia filialei. ”N-am făcut pentru nimeni acest lucru și nici n-am s-o fac în perioada următoare pentru cineva, dar pentru Florin o fac”, a mai spus Grindeanu.

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=0oWny6b20mA]

 

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore