Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Șoferii NESIMȚIȚI au pus stăpânire pe un ”parc” din Timișoara. De ce nu i-a amendat pe toți Poliția Locală FOTO/VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Așa cum am mai scris de nenumărate ori și am s-o mai fac de câte ori am ocazia, tupeul și nesimțirea unora dintre șoferii care ”încalecă” șoselele Timișoarei depășește orice limite și bariere.

Este și cazul unei situații întâlnite astăzi. Plecat ”pe teren” să constat la fața locului spusele primarului Nicolae Robu, cu privire la stadiul lucrărilor din Piața Leonardo da Vinci, sau mai popular cunoscut, deși e total eronat, ”Zona Michelangelo”, am ”descoperit” o parcare ad-hoc.

Unde? Cum se merge pe Aleea FC Ripensia înspre pasajul rutier care se construiește sub intersecția binecunoscută, șoferii care vor să ajungă în apropierea Parcului Poporului, sau mai departe de acesta, virează spre dreapta pe strada Socrate, unde, după circa 20 de metri de la curbă, s-a deschis, cândva demult, un drum de acces spre șantierul pe care se construiește (când va avea milă Guvernul să direcționeze fonduri) un super-cămin studențesc ce aparține Universității de Vest Timișoara. Șantierul este închis de multă vreme, iar lucrările sistate. De ce? Pentru că societatea care se ocupă de ridicarea edificiului este în insolvență, fiind aceeași firmă care s-a ocupat de ridicarea Sălii Polivalente de la Baza 2 a Politehnicii. Este vorba despre SC Marrati Construcții SRL, adică firma condusă de ”penalul” Ovidiu Laurian Rațiu.

Tocmai pe asta se baza și unul dintre șoferii care își parcase în acel loc autoturismul, un Volkswagen Passat, șofer care, la vederea camerei foto și a polițistului local venit ca urmare a unei sesizări făcute telefonic (apropos, așa se procedează atunci când întâlniți o problemă ce ține de ordine publică) a încercat să mă convingă că terenul e privat (ceea ce e fals) și el are dreptul să facă ce vrea acolo, fiind probabil un angajat al ”penalului” amintit mai sus. Bineînțeles că mașina apare în imaginile de mai jos, alături de toate celelalte.

Polițistul local, trimis la fața locului ca urmare a sesizării telefonice pe care mi-am ”permis” s-o fac, a lipit cinci autocolante și a dat și o amendă, cei sancționați fiind cei care se aflau efectiv pe spațiul verde, nu și cei care au parcat pe calea de acces spre șantier, un drum pietruit care nu este considerat ca făcând parte din spațiul verde aferent părculețului.

Cândva, demult, accesul pe această porțiune era restricționat prin bare metalice montate în pământ însă odată cu deschiderea șantierului acestea au fost scoase, iar serioasa firmă care s-a ocupat de acest șantier nu s-a mai obosit să refacă ”îngrădirea”. Culmea, câteva dintre mașini au fost mutate ”peste drum” în curtea clădirii Băncii Române pentru Dezvolare (BRD) șoferii fiind angajați acolo, însă polițistului le-au spus că nu au loc în parcarea clădirii, ceea ce nu s-a confirmat când acesta a început să împartă sancțiuni.

Și iată dovada faptului că nesimțitului de la volan nu-i trebuie mult ca să-și bată joc de tot ce are în jurul său, chiar și de spațiul verde după care ”plâng” atât de mulți timișoreni. Și se mai întreabă unii de ce sunt montați stâlpișori sau borne metalice pentru delimitarea treotuarelor și pistelor de biciclete de carosabil…

[responsive_youtube

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore