Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Timişoara se mândreşte cu primul Campion European la kickbox. Daniel Corbeanu a câştigat centura SPF EXCLUSIV FOTO+VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Daniel Corbanu avea să lupte în weekend-ul recent încheiat în Elveţia, la Zurich, în cadrul Galei „Art of Fighters”. Asta e tot ce ştia până cu trei zile înainte de gală, dar totul a luat o întorsătură radicală când, Corbeanu şi antrenorul său au fost anunţaţi că urmează să lupte chiar pentru titlul european Super Fight Federation (SPF).

„Vestea a venit chiar de la Dennis Krauweel, prietenul nostru din Olanda, care ne-a surprins. Singurul sportiv de clasa A din România a fost Daniel, restul fiind din clasa C. Despre adversar nu ştiam nimic, totul fiind o făcătură, organizatorii având naţionalitate albaneză, la fel ca şi adversarul lui Corbeanu. Ne-au purtat pe-acolo până la ora 1 noaptea, pe motiv că n-au camere la hotel, au vrut ca Dani să vină nepergătit, să ne intimideze” a declarat antrenorul lui Corbeanu, Miki Viel.

Vezi materialul video pentru a afla ce spune antrenorul lui Daniel despre meciul elevului său, dar şi povestea completă a deplasării făcute în Elveţia.

Partida lui Corbeanu a fost stabilită să se desfăşoare pe parcursul a cinci reprize de câte trei minute. „Luptele programate pentru titluri, fie ele naţionale, europene sau mondiale se dispută pe durata a cinci reprize de câte trei minute. Asta doar în clasa A, nu discutăm despre cele din România care abia dacă se ridică la nivelul B comparativ cu cele din străinătate” ne-a povestit Dani Corbeanu.

Meciul împotriva albanezului a fost greu, spune Daniel, care consideră că a fost deranjat mai tare de şicanele organizatorilor decât de meciul efectiv avut în ring. „A fost greu mai mult psihic decât ce-a fost în ring. Am hotărât împreună cu antrenorul meu să dau totul sau nimic. Trebuia să câştig prin KO, pentru că la ei acasă, chair dacă câştig meciul la puncte, arbitrii pot da decizia pentru adversar. Am mai avut un meci în străinătate chiar înainte de sărbători, unde din nou am fost furaţi. Am zis că trebuie să facem totul sau nimic şi nu ne oprim” a explicat Daniel Corbeanu pentru Vocea Timişului.

Tot din materialul video puteţi afla care vor fi următoarele meciuri ale lui Daniel, ce planuri are Miki Viel cu sportivul său de la M-Box Club, dar şi părerea acestuia despre galele de kickbox ce se desfăşoară pe meleaguri mioritice. De asemenea cei interesaţi pot urmări chiar evoluţia lui Daniel pe parcursul meciului de la Zurich.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=Z8DMEFr_194&feature=youtu.be]

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore