Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Timișoara va avea DOUĂ Mall-uri NOI, nu doar unul! După „Shopping City Timișoara”, apare și „Timișoara Plaza”, în 2016

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Aşa cum vă informam încă de duminică, NEPI a anunţat oficial că va investi 78 de milioane de euro pentru ridicarea unui Mall pe amplasamentul fostei Fabrici Dermatina, iar fondul de investiţii sud-african vrea ca inaugurarea noului complex comercial să se facă pe parcursul lui 2015. Acesta nu este singurul Mall care va „creşte” în Timişoara în perioada următoare.

Israelienii de la Plaza Centers au anunţat, în sfârşit, că şi ei au demarat proiectul pentru ridicarea celui de-al doilea Mall care va fi ridicat în următoarea perioadă la Timişoara, fiind vorba despre proiectul „botezat” Timişoara Plaza. Proiectul este aproape gata şi arată excelent, ceea ce va face ca „faţa” zonei în care va fi ridicat centrul comercial să se schimbe radical.

Timişoara Plaza va fi construit pe terenul achiziţionat de compania israeliană cu mai mulţi ani în urmă, suprafaţă pe care o altă fabrică timişoreană a „făcut istorie” zeci de ani, fiind vorba despre fabrica de încălţăminte „Modern”. Acolo, pe o suprafaţă de 32.000 de metri pătraţi va fi ridicat un centru comercial şi de divertisment. „Fiind situat în vestul României, aproape de graniţa cu Ungaria, oraşul Timişoara, cu o populaţie de 320.000 de locuitori şi o suprafaţă de captare de aproximativ 700.000 de locuitori”, Capitala Banatului este considerată de dezvoltator drept una dintre cele mai bune locaţii pentru o investiţie de asemenea anvergură, la acest moment, amplasamentul viitorului Mall bucurându-se de o vizibilitate excelentă.

Centrul comercial va avea o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 38.000 m2, care va include un supermarket, un complex hypermarket, retaileri de fashion, un parc tematic, un food court dar şi restaurante.

Deşi nu a făcut publice costurile investiţiei iniţiale, grupul israelian intenţionează să demareze construcţia celui de-al treilea Mall timişorean după demararea construcţiei Shopping City Timişoara, fie la finele acestui an, fie chiar în primăvara anului 2015, urmând ca deschiderea oficială a Timişoara Plaza să aibă loc în 2016.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore