Vești bune pentru timișorenii amatori de plimbări cu bicicleta! Aceștia vor putea închiria din nou biciclete Velo TM din stațiile RATT, începând cu luna martie.
sistemul de închiriere biciclete al Primăriei Timișoara redevine funcțional. După ce au trecut prin revizia tehnică, bicicletele revin în stațiile RATT.
„Începând cu data de 7 martie 2016, VeloTM, sistemul de biciclete al Primăriei Municipiului Timişoara redevine funcţional. În conformitate cu art.161 din Codul Rutier este interzisă circulaţia cu bicicleta pe vreme de polei şi zăpadă şi, ca atare, funcţionarea sistemului (aflat în administrarea Regiei Autonome de Transport Timişoara) a fost oprită pe perioada iernii. În acest interval, RATT s-a ocupat cu revizia tehnică, urmând să fie instalate, de săptămâna viitoare, bicicletele în rastelurile special amenajate în cele 25 de staţii”, au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.
Timișorenii care au deja carduri pentru închirierea bicicletelor le vor putea folosi fără probleme, dau asigurări reprezentanții municipalității, acestea fiind reactivate automat în cazul celor care au accesat sistemul cel puțin o dată. Cei care întâmpină probleme la preluarea sau predarea bicicletei, pot apela dispeceratul non-stop 0800410415.