Mai multe persoane care comercializau țigări de contrabandă au fost depistate ieri, 21 octombrie, de către jandarmii Grupării Mobile din Timișoara. Printre aceștia se număra și un bărbat aflat sub control judiciar pentru comercializarea de țigări de contrabandă, toți fiind prinși în zona bulevardului Gheorghe Lazăr.
Atât unul dintre bărbați, de 40 de ani, care încerca să vândă țigările trecătorilor, cât și femeia și celălalt bărbat, care acționau în tandem, au fost conduși la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara unde le-au fost întocmite actele de sesizare în vederea săvârșirii infracțiunii de deținere sau comercializare de produse de contrabandă. Dosare întocmite au fost predate spre soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.