Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Veste bună pentru primarul Robu. Cum se va schimba legislaţia privind finanţarea echipelor sportive

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Autorităţile locale şi judeţene ar putea finanţa echipe sportive fără teama că peste ani buni vor fi puse sub acuzare pentru că au cheltuit ilegal bani publici. Actuala guvernarea pregăteşte o schimbare a legislaţiei în domeniu.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, un împătimit al fotbalului, a trimis o adresă către premierul Sorin Grindeanu la începutul acestui an, cerând schimbarea legislaţiei. „1. Autorităţile locale pot finanţa sportul prin organizaţii non-guvernamentale non-profit, la care ele sunt membri asociaţi. Finanţarea se poate face prin cotizaţie sau pe proiecte. 2. Veniturile organizaţiei, inclusiv cele provenite din bugete locale pot acoperi orice fel de cheltuieli inerente activităţilor sportive inclusiv cheltuieli salariale, ca şi cheltuieli aferente unor activităţi de natură diversă, conexe activităţilor spotrive, suport pentru acestea, conform hotărârii consiliului de administraţie, consiliului director al organizaţiei şi în limitele cadrului instituit prin hotărâri prealabile ale consiliilor locale sau judeţene implicate. 3. Toate cheltuielile organizaţiilor la care la care autorităţile publice locale sunt membri asociaţi cotizanţi vor fi efectuate în regim de transparenţă şi vor face obiectul unor rapoarte trimestriale aprobate în consiliile locale sau judeţene implicate. 4. Orice prevederi în contradicţie cu cele de mai sus devin nule de drept odată cu intrarea în vigoare a acestora”, se arăta în adresa postată de primar şi pe Facebook.

În ciuda tensiunilor dintre PSD şi PNL, deputatul social-democrat, Adrian Pau, a discutat cu ministrul Sportului pe tema finanţării echipelor sportive, declarând pentru presa locală că „în maxim o lună de zile va veni cu normele de aplicare. Ele, din cele spuse de domnul ministru, au fost corelate cu Legea funcţionarilor publici, cu tot ce avem şi se pare că şi de aici vom avea veşti bune în viitorul foarte apropiat”.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore