Violența din școli pare un fenomen de neoprit. Un nou clip în care mai mulți elevi își bat fără pic de milă un coleg a devenit viral pe Facebook, acolo unde are un 1.000.000 de distribuiri. Conform tânărului care l-a postat, scenele s-au petrecut ieri la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Lugoj.
Filmulețul are o durată de puțin peste un minut și artă cum un elev îl bate pe un coleg de-al său, fără ca acesta din urmă să rispoteze. Agresorul începe prin a aplica o serie de palme și mai apoi îl impinge pe colegul său cu spatele în cuier, după care îl lovește de mai multe ori cu pumnul până îl doboară la pământ. Un alt băiat sare în apărarea victimei, însă este repede luat la o parte și certat pentru că a intervenit, în vreme ce băiatul aflat la pământ mai încasează câteva picioare de la un alt coleg. La final, elevul bătut se ridică și pleacă în vreme ce în cadrul filmării rămâne bătaiul care l-a doborât la pământ. Acesta are sânge pe mâna stângă.
UPDATE 1: Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a refuzat să ofere o poziţie legat de incindentul de la liceul din Lugoj. Vocea Timişului a contactat-o telefonic pe şefa inspectoratului, Aura Danielescu, dar aceasta a respins apelul şi ignorat SMS-ul primit din partea noastră prin care ceream să ştim ce măsuri au fost dispuse faţă de elevii bătăuşi.
UPDATE 2: ,,Poliţiştii lugojeni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe în cazul elevului de 17 ani, care ar fi fost agresat în incinta unei unităţi de învăţământ din municipiul Lugoj. În urma imaginilor video difuzate în spaţiul public, care surprind o agresiune în incinta unei unităţi de învăţământ, din municipiul lugoj, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, efectuând verificări pentru a stabilii cu exactitate circumstanţele producerii incidentului. Astfel, poliţiştii au stabilit faptul că, la data de 26 ianuarie a.c., în urma unui conflict spontan, un tânăr de 17 ani ar fi fost agresat fizic de doi colegi de clasă, în pauza dintre orele de curs. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, poliţiştii continuând cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
Precizăm că, în conformitate cu art. 193 alin. 3 din NCP, acţiunea penală în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe se pune în mişcare la plângerea persoanei vătămate.” au transmis reprezentanții IPJ Timiș.