VIDEO Un tramvai numit… Armonia? Mai degrabă GALAGIA! Cum poate sa zdrangane un tramvai ”cvasi-nou”

- Advertisement -

Un tramvai reabilitat, ”cvasi-nou” cum îi place primarului Timișoarei să numească Armoniile care circulă prin capitala Banatului face mai mult zgomot, în timpul deplasării, decât oricare dintre tramvaiele remodernizate din orașul de pe Bega.

Primăria Timișoara și Societatea de Transport Public din orașul de pe Bega au preferat să modernizeze 30 dintre vechile tramvaie care circulau pe șinele din oraș, pentru fiecare bucată plătind peste 500.000 de euro (fără TVA), proces demarat în anul 2014. În vara anului următor aveau să ajungă în depourile fostei regii Autonome deTransport Timișoara primele tramvaie ”cvasi-noi”, așa cum îi place primarului Timișoarei, Nicolae Robu, să insiste că sunt Armoniile. De ce le numește ”cvasi-noi”? Pentru că, așa cum scrie în ”fișa” unui tramvai Armonia, acesta ”conține” componente exclusiv noi, cu excepția șasiului și a roților.

Ei bine, Armoniile, sosite pe rând de la Arad, respectiv Pașcani, acolo unde au fost reabilitate, au fost puse în circulație undeva în toamna târzie a anului 2015, ceea ce înseamnă că niciun tramvai modern nu are mai mult de trei ani. Cu un astfel de tramvai a călătorit și un timișorean care a filmat în vagon zgomotul produs de vehicul și care ne-a relatat că: ”mergea destul de încet și totuși făcea zgomot de nu mă puteam înțelege cu nimeni din jurul meu. Zgomotul pare că vine de la roți, care nu par a fi tocmai… rotunde. Altfel nu-mi pot imagina de ce scoate același sunet, sistematic, pe tot traseul. Am filmat inclusiv prin ușă pentru a se vedea că filmarea nu a fost realizată într-o zonă în care se intersectează mai multe linii-cale, acolo unde într-adevăr se aud sunete asemănătoare”, ne-a relatat bărbatul care ne-a pus la dispoziție filmarea de mai jos.

Pentru a dovedi că sunetul nu este auzit numai în interiorul Armoniei, călătorul a coborât în stația de la Catedrala Mitropolitană și a trecut strada pentru a filma tramvaiul și din exterior, iar pentru a-și demonstra cele spuse chiar s-a deplasat mai departe de zona curbei liniei, pentru a nu se putea motiva că roțile sunt mai zgomotoase în curbe.

Așadar, tramvaiele ”cvasi-noi” ale Timișoarei încep să ”se manifeste” mai rău decât cele vechi și nu au împlinit nici a zecea parte din ”vârsta” celor de fabricație germană…

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Circulația tramvaielor pe linia 9, suspendată după ora 21.00! Continuă testele pentru noul tramvai turcesc

Testele pe traseu în vederea omologării noului tramvai produs...

Un tramvai care ”merge” pe ruta Borș – Calafat, da peste cap traficul din Timiș

Un transport agabaritic va perturba traficul rutier din județul...

Tramvaie noi degeaba? NESIMTITII isi bat joc de tramvaiele vechi si noi din Timisoara

Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) a făcut publice...

Tramvai izbit de o autoutilitara, la intrarea in depoul din zona Dambovita

În această dimineață, în jurul orei 10:00, a avut...